Un vot împotriva înnoirii

Nu pentru că aş fi crezut mereu că Traian Băsescu nu este o soluţie profitabilă pentru funcţia de preşedinte al republicii. Desigur, fiecare – şi dintre cei care au votat pentru Băsescu, şi dintre cei care au votat contra sa – avem opiniile marcate de subiectivitate. Opinii tuşate de factori emoţionali, dar şi de judecăţi de valoare desprinse din prea-plinul activităţii şi faptelor preşedintelui, de-a lungul celor cinci ani ai primului mandat.

 Cred că nimeni, dintre cei care mi-au citit opiniile ori care mă cunosc, nu se îndoieşte că am votat împotriva lui Traian Băsescu. În opinia mea, aveam nevoie de un preşedinte care să readucă exerciţiul de şef al statului în spaţiul constituţional. De un adevărat arbitru pe scena politică şi între instituţiile statului. De un factor unificator, nu de unul perturbator, aducător de vrajbă. Rolul de preşedinte-jucător s-a dovedit, până la urmă, a fi o pacoste pe capul nostru. Am văzut un preşedinte incapabil să păstreze alianţe, gata să saboteze guvernele pe care tot dumnealui le-a binecuvântat. În mandatul lui Traian Băsescu, majoritatea instituţiilor statului şi-au pierdut credibilitatea, fiind suspectate că sunt la cheremul preşedintelui.

 Nu e nici locul şi nici spaţiul pentru a face bilanţul atâtor eşecuri ale primului „mandat Băsescu”. O să vă întrebaţi, cinic şi retoric, dacă Mircea Geoană era mai bun. Nu am votat pentru Mircea Geoană, în mod expres. De aceea am şi „sărit” peste primul tur, pentru a vota în „finală” cu contracandidatul lui Băsescu. S-a întâmplat, din păcate, să fie Geoană – zic „din păcate”, pentru că, în opinia mea, un Crin Antonescu l-ar fi învins detaşat pe Traian Băsescu. Pe scurt, triumviratul Geoană-Jonannis-Antonescu îmi inspira mai multă încredere decât Băsescu, cel care probase deja ce fel de preşedinte a fost, ce preşedinte va mai fi. Cei trei ar fi putut să ne scoată din spaţiul voinţei unice, arbitrare, a unui singur om, Băsescu. Însă, majoritatea a gândit sau a dorit altfel şi nu ne rămâne decât s-o luăm de la capăt şi să mergem încă cinci ani pe acelaşi ogaş. Dumnezeu, cu noi!

T.M.