Va veni şi ziua aceea

Vroiam să ştiu în ce măsură
românii de acolo – după ce generaţii la
rând au fost prigoniţi, deportaţi, din
Siberia până în Kazastan,
târâţi prin închisorile
sovietice, cu scopul precis de-a diminua numărul
românilor din Basarabia – se simt parte a
neamului nostru. Dacă au chemare intimă
şi năzuinţă spre o zi a
reîntregirii, mai ales că „Podul de
flori” de peste Prut părea să
rămână, pentru istorie, ca un moment de
entuzism efemer. Şi asta, într-o zi în
care se împlineau 75 de ani de la Marea Unire.

Aveam să trăiesc, atunci, dar şi mai
târziu, stări sufleteşti contrare, de
dezamăgire profundă, dar şi de
satisfacţie că peste terenul arid al
deznaţionalizării se vedeau şi mugurii
conştiinţei naţionale. Am stat de
vorbă cu fel de fel de oameni, tineri, de
vârstă medie, pensionari, directori,
politicieni, scriitori, profesori. Am cunoscut
români basarabeni cărora le repugna ideea
unionistă. Speranţa lor era
direcţionată spre Moscova, de unde venise
peste ei întunericul. Argumentele le erau fie
naiv pragmatice (sperau că Rusia le va purta de
grijă), fie veneau din „educaţia”
pe care le-o insuflaseră sovieticii, în mod
grosier ori prin metode insidioase.

Dezamăgirea de atunci mi-am tratat-o cu două
certitudini. Una, că intelectualitatea,
scriitorimea îndeosebi, continua să poarte
făclia românismului. Şi o purta cu
tenacitatea probată deja în
bătălia pentru limba română, pe
care o câştigase. Nicolae Dabija, Mihai
Cimpoi, pictorul Gheorghe Vrabie şi ceilalţi
cu care am stat de vorbă ştiau că sunt
angajaţi într-o luptă dură, de
uzură, îndelungată, dar erau
convinşi că vor prinde finalul.
Reîntregirea. A doua ceritudine mi s-a conturat
la Universitate, unde, însoţindu-l pe
istoricul Ion Ţurcanu, aveam să constat
că tineretul vine puternic din urmă, în
sprijinul unioniştilor, al românismului.
Aceste zile de revoltă, de la Chişinău,
îmi întăresc convingerea de atunci,
pentru că, iată, încă o
generaţie de tineri a descins pe frontul luptei
pentru câştigarea deplinei
libertăţi. Inclusiv aceea de a fi
acceptaţi ca români. Va veni şi acea
zi!

Tristan Mihuţa