Noi, oamenii, trăim deocamdată aici, în universul nostru tridimensional. Apoi
murim iar unele religii susţin că sufletul nostru, de esenţă imaterială, s-ar
duce altundeva (Rai, Iad, Bardo, Purgatoriu, etc.), într-o lume cu N dimensiuni.
Şi de unde, uneori, cică s-ar întoarce (fantome, ectoplasmă), sau barem ne-ar
transmite anumite mesaje (predicţii, vise, premoniţii, presimţiri) sau ne-ar „regiza”
stranii coincidenţe, care să ne pună pe gânduri. Şi la cam atât se rezumă cunoştinţele
noastre din zona crepusculară.
Întrucât suportul material care a găzduit sufletul (corpul) îl îngropăm în
cimitire, considerăm acest spaţiu ca privilegiat pentru a mijloci întâlniri
(interfeţe) cu „lumea de dincolo.” O lume „imaginală”, cu un „grad de realitate”
mai scăzut (sau poate mai subtil) decât a noastră (adică aidoma lumii visului,
a imaginilor pe care le vedem în oglindă, etc.) O lume ficţională cu care adesea
cochetăm, ne jucăm , o punem în ecuaţia realităţii noastre „tari”, „ca şi cum”
ar fi, dar faţă de care în ultimă instanţă ne delimităm categoric graniţele.
nu de alta dar altfel am risca să ajungem la spitalul de pe str. Octavian Goga
din Arad.
Adică, chiar şi atunci când visăm, undeva în adâncul fiinţei noastre „ştim”
că visăm, ştim că ceea ce ni se întâmplă în somn (REM) nu este de-adevăratelea.
Iar atunci când, totuşi, nu mai percepem visul ca şi vis, el se metamorfozează
în coşmar, care ne îngrozeşte şi ne trezim ţipând şi transpirând din belşug.
Această confuzie de planuri, de amestec alandala a mai multor lumi (tinerii
boschetari care baletează ca nişte efebi printre crucile cimitirului sunt fantome
sau perechile freudian-arhetipale tată-fiu, mamă-noră ?) i-aş imputa-o regizorului
Radu Afrim în spectacolul „Vis. Toamnă,” pus recent în scenă la Arad.
Când te revendici scoborâtor din regizorul danez Lars von Trier (al cărui „Spital
cu fantome” l-am văzut până şi noi „provincialii”), trebuie să dovedeşti cel
puţin atâta meserie încât spectatorii să priceapă atunci când este vorba despre
fantoma tatălui prinţului danez sau despre o simplă ciuhă (sperietoare) gonflată
în cimitir.
Altfel, „E ceva putred în Danemarca!
V.S.
Anonim 
