Elevii lui Cristian Cosma au depășit cu scorul general de 2-0 pe Rapid București, ultimul succes venind, sâmbătă, la Arad, 9-6 (5-2, 0-2, 2-1, 2-1), ei urcând un loc față de sezonul precedent.
AMEFA a încheiat campionatul pe locul cinci
AMEFA a încheiat campionatul pe locul cinci
Locul 5 pare maximul posibil în jocurile sportive pentru echipele arădeane, după baschetbalistele de la ICIM venind rândul poloiștilor de la AMEFA să ocupe această poziție în ierarhia finală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Exercitarea atribuțiilor constituționale de către autoritățile publice trebuie să se realizeze cu respectarea strictă a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, astfel cum este consacrat de Constituție, precizează duminică judecătorii din CSM, ca reacție la inițiativa președintelui Nicușor Dan de a organiza un referendum în cadrul corpului magistraților.
Local
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor antisociale, combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, precum și creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor.
România
Legile justiției adoptate în anul 2022 au reconfigurat profund structura de conducere a instanțelor de judecată, cu efecte directe asupra echilibrului intern al puterii și asupra independenței funcționale a judecătorilor, reiese din analiza scrisorilor magistraților publicată, duminică, de Administrația Prezidențială.
România
Observațiile transmise de magistrați Administrației Prezidențiale nu par să descrie incidente izolate, ci un cumul de vulnerabilități structurale ale sistemului de justiție care, în lipsa unor corecții, ar fi condus la erodarea independenței interne a magistraților (în special în cazul judecătorilor), a calității actului de justiție și a încrederii publice, se arată în concluziile analizei scrisorilor magistraților publicate duminică.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 21-12-2025 sunt următoarele:
România
Peste 250 de magistrați activi sau retrași din activitate de la 27 de instanțe și 14 parchete din țară au răspuns invitației publice care a fost lansată de Președintele României, pe fondul dezbaterilor publice privind sistemul de justiție, al pozițiilor divergente exprimate la nivel instituțional în sistemul de justiție, a luărilor de poziție din rândul societății civile și mass-media, reiese din analiza publicată, duminică, de Administrația Prezidențială.
Local
Potrivit autorităților, în momentul de față s-a format o coloană de 11 kilometri pe sensul Nădlac–București. Șoferii sunt sfătuiți să aleagă rute alternative.
2
Local
Terapia a contribuit la îmbunătățirea mobilității, la creșterea nivelului de funcționalitate și la redobândirea unei relative independențe, în cazul a doi pacienți internați la Spitalul Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!