Aflată pe ultimul loc – precum majoritatea echipelor din sportul arădean – AMEFA se va duela (sâmbătă, ora 18.00, și duminică, ora 10.00), la „Delfinul”, cu o altă formație ce nu a cunoscut gustul victoriei, Poli Cluj-Napoca.
Arădenii au înregistrat până acum 4 înfrângeri categorice, având un minus 66 la golaveraj.
AMEFA susține primele meciuri în propriul bazin
AMEFA susține primele meciuri în propriul bazin
Gruparea arădeană de polo AMEFA va evolua, în weekend, pentru prima dată în fața fanilor, în sezonul 2017-2018 al Superligii Naţionale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Energie, curiozitate și multe planuri de viitor la „Ziua Porților Deschise din Complexul M al UAV.
Local
Un SMS transmis de pe un număr cu prefix de Filipine le transmite șoferilor că au de achitat amenzi de circulație. Totul este o înșelătorie!
Local
Nu mai puțin de șase șantiere sunt deschise în prezent în Nădlac, investițiile ridicându-se la zeci de milioane de euro.
Local
Circulația pe A1 Arad – Nădlac, în zona unde două autotrenuri au fost implicate într-un accident vineri după-masa, rămâne parțial închisă până luni seara.
Local
Magistrații au amânat, pentru a șaptea oară, pronunțarea sentinței în dosarul polițiștilor arădeni acuzați de faptul că au luat bani pentru permise.
Local
Direcția de Sănătate Publică Arad a transmis informații cu privire la evoluția și traseul pacientului suspectat de hantavirus.
1
Local
Chiar dacă autoritățile centrale anunțau că lucrările la Drumul Expres nu vor începe până în 2027, se întrevede o speranță.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!