Este vorba despre Campionatul Naţional de gimnastică ritmică, acolo unde sportivii de la Cs Municipal speră să obţină cât mai multe clasări pe podium. În primele două zile (7-8 ctombrie) vor avea loc calificările şi individual compus, ultima zi fiind rezervată finalelor.
Aradul intra in zodia gimnasticii ritmice
ARAD. Mai puţin de două săptămâni ne despart de cel mai important eveniment sportiv allunii octombrie găzduit de Sala Sporturilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!