Nici bine nu s-au stins ecourile „Hai Cup”, unul dintre cele mai puternice turnee de tenis de câmp dedicate juniorilor la categoria Under 14, că Aradul se pregătește pentru o nouă competiție internațională în sportul alb. Turneul Țiriac Foundation Trophy M15 Arad, programat între 16-23 august, aduce la baza sportivă CS UTA – TenisProfi cel puţin 10 tenismeni din TOP 1000 ATP. Potrivit listei oficiale de acceptare, Sebastian Gima, locul 534 ATP, este principalul jucător înscris direct pe tabloul principal. Românul este urmat de suedezul de origine română Dragoș Nicolae Mădăraș, clasat pe locul 589 ATP, și de argentinianul Ignacio Monzon, locul 630 ATP.
Turneele de categoria M15 sunt o etapă importantă pentru jucătorii care urmăresc acumularea de puncte ATP și ascensiunea către nivelul Challenger.
Turneul din oraşul nostru este coordonat de directorul de turneu Ovidiu Fereștean, arbitrul principal este Andrei Bârdan, iar mingea oficială a competiției este Wilson Tour Premier.
Vă reamintim că Turneul Țiriac Foundation Trophy M15 se află pentru al 4-lea an în Arad, iar ultima ediţie (2025) a fost câştigată de românul Cezar Crețu, care l-a învins în finală pe Ștefan Andreescu, scor 6-0, 6-1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!