Din pricina timpului nefavorabil s-a renunţat la porţiunea de off-road, menajată pentru etapa de Cupă Mondială care va avea loc la mijlocul acestei luni în Arad. „Am primit licenţa şi voi concura în etapa mondială de pe circutul VIK Power. În general, comisia de organizare a fost mulţumită de ce a găsit în Arad. Micile neajunsuri vor fi remediate până la ora întrecerii” – a dat asigurări Sorin Trăistaru, principalul artizan al unui eveniment care se bucură de susţinere financiară (şi) din partea Primăriei Arad.
"Ariciu" nu se dezminte!
ARAD. Circuitul VIK Power din oraşul nostru a găzduit prima etapă din cadrul CN Supermoto. Favoritul publicului, de trei ori câştigător al titlului naţional, Sorin Trăistaru, allias „Ariciu”, a făcut spectacol pe două roţi, trecând primul linia de sosire în ambele manşe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!