Performanţă de excepţie pentru Atletico Arad, care a câştigat, astăzi, pe „Cluj Arena”, în faţa Liceului „Mircea Eliade” din Bucureşti, Supercupa „Hagi Danone”. După ce în finala pe cluburi au trecut greu de Casa Bogdan Craiova, scor 2-1, în Supercupă, elevii antrenaţi de Arpad Cserneczky şi Adrian Petruţ au făcut spectacol, câştigând cu 5-2. După un gol al bucureştenilor, care au deschis scorul, Atletico şi-a revenit şi a întors rezultatul, până la pauză. În partea secundă a întâlnirii, arădenii s-au dezlănţuit, pur şi simplu, marcând trei goluri consecutiv, unul mai frumos decât altul, prin Giosu, Şimăndan şi Luca Bodri. Pe final, bucureştenii au mai marcat o dată, dar nu mai conta, căci Atletico era marea câştigătoare şi va reprezenta România la finala pe Naţiuni, care va avea loc pe stadionul naţional din Varşovia, unul de 5 stele, în perioada 6-9 septembrie a.c.
Atletico a castigat Supercupa turneului „Hagi - Danone”
Reactualizat la:
Cluj.Arădenii au făcut spectacol în finală, câştigând cu 5-2, în faţa „regelui Hagi”. Atletico merge la Cupa pe Naţiuni, la Varşovia, în perioada 6-9 septembrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Numărul persoanelor care folosesc transportul public din Arad este în creștere în ultimele două săptămâni, iar reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) consideră că acest lucru are legătură cu scumpirea carburanților, mulți renunțând la mașina personală pentru anumite deplasări.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
Local
În perioada 20-22 martie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit la zece incendii de vegetație uscată, pe raza județului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!