Motivele ni le-a expus antrenorul Cristi Păcurar: „Acest meci nu era prins în regulamentul competiţiei, a venit ca o propunere în timpul etapei semifinale şi am fi cheltuit aproape 100 milioane lei vechi – aveam nevoie de două zile de acomodare după un drum de 12 ore cu trenul pentru a ne reveni – pentru a juca, într-un anonimat total, pe teren sintetic. Am preferat să le dau câteva zile în plus de vacanţă băieţilor, pentru a putea pregăti, mai apoi, cum se cuvine turneul din Anglia, unde ne vom măsura forţele cu adversari redutabili”.
Au renuntat la finala mica
ARAD. Au ocupat locul doi într-una din grupele semifinale ale CN de fotbal pentru juniori C şi ar fi avut şansa de a lupta pentru un loc pe podium împotriva celor de la Dinamo (sâmbătă, 29 iunie, ora 10, la Buftea). Numai că CS Atletico Arad a spus „pas” finalei mici, anunţând FRF în acest sens.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
1
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!