Sportiva Amalia Nicola, legitimată la CS Municipal Arad (antrenor Eliza Fărcuţa), a obţinut medalia de bronz în proba de perechi, alături de un constănţean. Performanţa ar putea fi îmbunătăţită, deoarece Amalia Nicola a obţinut calificarea în alte două finale mondiale, trio şi grup.
Bronz mondial la gimnastica aerobica
Reactualizat la:
SOFIA. Veşti bune din Bulgaria, acolo unde se află în plină desfăşurare Campionatul Mondial de gimnastică aerobică pentru junioare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!