Cel mai bun tăietor de lemne din ţară, Nicolae Nyamcsuk, va reprezenta România în proba individuală, dar şi în concursul pe echipe, sperând să obţină o clasare onorabilă. Probele la care vor fi supuşi concurenţii sunt: tăiatul cu joagărul, tăierea orizontală, tăierea cu motoferăstrăul, tăierea verticală, tăierea la înălţime şi tăierea cu hot-saw.
Calificat la "mondialele" taietorilor de lemne
ARAD. Component al clubului arădean TimberWest, Nicolae Nyamcsuk, a reuşit extraordinara performanţă de a deveni campion naţional la tăiat lemne şi, de ultimă oră, să câştige barajul de calificare la Campionatul Mondial din Norvegia (Lillehammer, 7-9 septembrie), organizat în oraşul nostru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc miercuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul țării.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a solicitat Guvernului o finanțare de 10 milioane de lei pentru finalizarea Palatului Copiilor din municipiu.
Local
Un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru un avocat acuzat că a îndemnat la violență pe Facebook. Avocat în cadrul Baroului Arad, bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
2
Local
Prins de radar în timp ce circula cu 133 de kilometri pe oră, pe Calea Radnei din municipiu, tânărul a fost lăsat fără permis de polițiști.
România
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).
1
România
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar.
UT Arad
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!