Campionatul Judeţean de handbal, la debut
SÂNTANA - Sântana este gazda primului turneu al
Campionatului Judeţaen de handbal, la care s-au
înscris echipele: CSŞ „Avram Iancu”,
Grupul Şcolar Vinga, UAV, Old Boys Arad, LPS Arad
şi Unirea Sântana.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Focarul de pestă porcină africană din localitatea Olari, la o fermă unde au fost ucise preventiv peste 5.600 de animale, a fost declarat stins de autorităţi, iar în prezent nu mai există focare active în judeţ.
1
România
Președintele CCR, Simina Tănăsescu, a anunțat luni că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților a fost amânată pentru data de 16 ianuarie din lipsă de cvorum
Local
Temperaturile minime în intervalul 28 decembrie, ora 18:00 - 29 decembrie, ora 6:00 au ajuns chiar și la -7 grade în zonele mai înalte din Arad.
România
Un număr de 28 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, iar dintre acestea şase au ajuns la spital, a informat luni Dispeceratul Naţional Salvamont.
Advertorial
În modă, există piese care reușesc să treacă testul timpului și să rămână relevante indiferent de tendințe. Cardiganul este una dintre aceste piese, apreciată pentru versatilitatea și confortul pe care le oferă. Este un articol care poate fi purtat în orice sezon, adaptându-se cu ușurință la diferite stiluri și contexte. De la ținutele casual până la cele smart-casual, cardiganul este soluția ideală pentru bărbații care vor să arate bine fără efort.
România
Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au cheltuit, în trimestrul al treilea din acest an, peste 1,183 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
România
Curtea Constituțională a Românei a amânat pentru luni sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, duminică, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!