ARAD - Reprezentantele Aradului fotbalistic în Liga
III caută să confirme startul bun de sezon.
Două dintre grupări evoluează pe teren
propriu în runda cu numărul trei,
programată astăzi, ora 17, fiind cu gândul
la al doilea succes. Este vorba despre CSU Vasile
Goldiş Arad şi CS Ineu, care trebuie să
treacă de CFR Simeria, respectiv, Pandurii II Tg. Jiu.
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-
ARAD - Reprezentantele Aradului fotbalistic în Liga
III caută să confirme startul bun de sezon.
Două dintre grupări evoluează pe teren
propriu în runda cu numărul trei,
programată astăzi, ora 17, fiind cu gândul
la al doilea succes. Este vorba despre CSU Vasile
Goldiş Arad şi CS Ineu, care trebuie să
treacă de CFR Simeria, respectiv, Pandurii II Tg. Jiu.
Cu 6 din 6, puncte posibile, Naţional
Sebiş şi Gloria Arad se deplasează
la Rovinari, respectiv, Recaş, în
speranţa păstrării
invincibilităţii. Cu menţiunea că,
Toc et company vor juca (şi) pentru
antrenorul-jucător Radu Anca, care
sâmbătă va spune adio burlăciei,
unindu-şi destinele cu aleasa inimi, Cristina.
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
Arădenii care au nevoie de analize medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se pot programa în continuare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru luna noiembrie mai sunt locuri disponibile, iar recoltările se fac inclusiv sâmbăta.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!