Lucaci a vorbit despre lumină şi candela iubirii pentru fotbal: „Niciodată nu am crezut, nu m-am gândit că în Parcul Eminescu voi avea ocazia să particip, să inițiez o lansare de carte în prezența atâtor monumente ale fotbalului. Am amintiri de la 3-4 anișori când alergam după minge, bineînțeles că doar degajam, n-am știut să driblez niciodată. Era dragoste de fotbal și știu că pe fața mea era lumină. Mai târziu, pe la 13-14 ani, când eram un adolescent rebel, țin minte că stăteam lipit cu mâinile, cu ochii și cu inima de gardul care despărțea terenul de fotbal de tribună și eram fascinat de ceea ce se petrecea acolo. Eram ciolănos, bătăios și căpos, dar dragostea pentru fotbal era în mine. După 40 de ani pot să spun că nu mai sunt atât de bătăios și ca mulți alții am rămas doar hotărât, tenace și dârz. Fotbalul nu trebuie să îl înțelegi ca să îl iubești, iar viaţa nu ne-a dat întotdeauna bucurii. De multe ori ne-a dat suferințe, necazuri, boală, poate chiar întuneric și pentru unii dintre noi întunericul s-a transformat în beznă. Odată aprinsă flacăra vieții, lumânarea încet-încet se consumă și, oricât de lungă şi de groasă ar fi și, din orice material ar fi făcută, la un moment dat se va stinge. Rămâne flacăra pe care am avut-o în timpul vieții și dacă n-am avut o flacără decât pentru noi, dacă nu am inspirat pe nimeni, dacă nu am ajutat pe nimeni, probabil că am trăit degeaba. Dacă astăzi vedem lumina celor care acum 120 de ani cu dragoste au aprins candela iubirii pentru fotbal în Arad, haideți să fim şi noi lumină pentru cei de mâine”.