Dionisie Szekely, o viaţă închinată nobilei arte

„Nu vorbesc corect româneşte, dar sunt sincer. Şi tot box aş face, dacă ar fi să o iau de la început. Dacă astăzi sunt cunoscut, apreciat, e numai şi numai din vina nobilei arte, un sport pe care nu l-am trădat niciodată” – astfel gândeşte un OM care şi-a petrecut 45 ani în jurul careului magic. Dionisie Szekely.

Începutul

Lupeni, 1966. Miros de cărbune. Un grup de adolescenţi intră pentru întâia oară într-o sală de box. Maestrul Barbu îi ia peste picior. Primul care o zbugheşte pe uşă e Dionisie Szekely. Avea 18 ani şi lucra în mină pe trei schimburi. Revine. Era o zi de marţi. Încrâncenarea cu care lovea sacul şi lipsa unui om la cat. 64 Kg, a fost marea lui şansă. Patru zile mai târziu urca pe ringul de la Reşiţa, avându-l în faţă pe bronzul olimpic de la Roma, Pavel Nedelcea  Carne de tun ?

„Îmi amintesc doar ovaţiile publicului şi femeia cu picioarele desfăcute şi chiloţi albi din faţa ringului. Am abandonat cu doar cinci secunde înainte de ultimul gong” – rememorează Dionisie Szekely crâmpeie din „certificatul de naştere” ca boxer.

Trenul din gara sa

Un an mai târziu, timp în care tatăl ştia că fiul său îşi face plimbarea de după-amiază, nu şi-l imagina pe un ring de box, Dionisie Szekely pleacă în armată. La Beiuş-Oradea. Şansa i-a surâs după un meci Lupeni – Motorul, în 1971, când maestru Sergiu Stănescu l-a remarcat. Un an de curtoazie, promisiuni pentru o garsonieră şi un loc de muncă şi iată-l pe Dionisie Szekely ajuns în Aradul Nou. O cameră cu două paturi de fier, o masă şi-un dulap. Acolo s-a căsătorit cu Elisabeta, cea care avea să-i devină cel mai bun critic şi care i-a adus pe lume două nestemate comori, Laura şi Melinda.În 1975 avea să primească şi mult visata locuinţă.

A pus mănuşile-n cui ca sportiv la 30 ani, după un meci cu timişoreanul Mihai Ciubotaru, un sportiv cu un croşeu care „tăia vântul”.

Un singur regret

În 1979 maestrul Stănescu l-a ales secundul său la Motorul. Cinci ani mai târziu avea să preia frâiele celui mai longeviv club de box arădean, avându-l alături pe prietenul şi colegul său, Florian Barna. 36 ani. Bătuţi pe muchie. Cu bucurii şi neîmpliniri. Şi-un singur regret: n-a scos un campion de seniori. Dar cu o amintire pilduitoare pentru acele vremuri: „Eram cu Felician Maruşca la Brăila. Pierdusem şi eram în drum spre gară. A venit un tip cu ochi albaştrii, trimis de colonelul Fiat, delegatul general al FR Box şi sub ameninţarea scoaterii din viaţa sportivă, ne-a obligat să boxăm, a doua zi, cu unul Doroftei, mare speranţă. M-am gândit să arunc prosopul, dar col. Fiat a intuit şi m-a ameninţat. Ce meci a făcut Maruşca. A ridiat sala în picioare. Aşa a început cariera lui Leonard Doroftei” – spune Szekely.

Schimbarea

Supărat pentru un telefon de reproş primit după un turneu de Cupa României pentru juniori, în care a avut trei finalişti şi n-a câştigat nici unul, maestru Deneş a lăsat în urmă prietenia cu Buş, Lazăr, Barna – cu care şi astăzi se află în relaţii excelente – pentru o (ultimă) provocare: Box Club UVVG.

Vine o zi

Alberto Tomba. Vorbele schiorului pe care l-a avut ca model: Un sportiv trebuie să ştie când să se retragă, l-au ajutat să spună „Stop”. Nu înainte de a mulţumi tuturor celor care l-au cunoscut, ajutat şi apreciat. Şi a transmite un  mesaj către antrenorii şi conducătorii cluburilor de box arădene: „Lăsaţi orgoliile, uniţi-vă, fiţi prieteni” !.

Despre boxerii…

Florian Barna – conştincios, n-avea tată, n-avea mamă în ring; Adi Buş – extraordinar de muncitor, un croşeu nimicitor, un accident l-a oprit din drumul spre vârf; Ştefan Caşlarov – sportiv de mare viitor, tehnic, dar puţin prea sigur pe el; Cristofor Alexandru – muncitor, puternic, dar trebuie să gândească mai mult şi să intre mai uşor în categorie.

Vis împlinit

„Un mare conducător al clubului Motorul, Jebereanu, mi-a spus o vorbă care nu mi-a dat linişte: Ţigane, nu eşti antrenor până nu scoţi un campion de seniori. Împreună cu Adolf Ivanovici, n-am scos unul, ci doi: Ştefan Caşlarov şi Cristofor Alexandru. Praxtic, mi-am împlinit visul după care alergam de patru decenii” – a punctat maestru Deneş.

Dionisie Szekely: “Premiile de la Gala Sportului Arădean sunt cea mai mare bogăţie a mea, ca antrenor”

D.S.