În runda viitoare, programată în 8 decembrie, cele două grupări arădene vor juca tot acasă, la Vladimirescu, respectiv Arad, cu echipele reprezentând CSȘ Bega Timișoara.
Dubla infrangere la fileul cadetilor
ARAD. Înfrângeri pentru reprezentantele Aradului în Campionatul Național de volei rezervat cadeților. Băieții de la Westar au cedat cu CNNT Craiova, scor 0-3 (5:25, 8:25, 14:25), iar fetele ce joacă sub culorile clubului Hand United au pierdut cu CSȘ Lugoj, scor 0-3 (10:25, 15:25, 13:25), ambele formații evoluând pe propriul teren.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
România
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
3
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
Citiți principiile noastre de moderare aici!