Elevii lui Marius Mascovits și Radu Sabău, respectiv ai lui Iosif Wecker au ca adversare echipe din: Rm. Vâlcea, Craiova, Oțelu Roșu și Blaj. Prima rundă e programată în 30 septembrie.
Duel arădean la fileul cadeților
Duel arădean la fileul cadeților
6 formații fac parte din Seria C a Campionatului Național de volei masculin pentru cadeți, printre ele fiind și două grupări din Arad, CS ProVolei și CS Westar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!