FCC Baschet UAV Arad a anunțat a 7-a jucătoare pe care se va baza și în sezonul viitor. Este vorba de Eva Rupnik, care a venit la Arad în noiembrie, pentru a doua experiență în campionatul românesc.
Slovena are 33 de ani, joacă pe pozițiile 1 și 2 și are 1,77 metri. A contribuit la clasarea „galben-albastrelor” pe podiumul Ligii Naționale de Baschet Feminin și obținerea medaliior de bronz, precum și la calificarea în finala Cupei României.
În 18 meciuri de campionat a contribuit cu 9,1 puncte pe meci, 4 recuperări, 4 pase decisive și 1,4 intercepții în 27 de minute, cu 12,3 eficiență medie. A încheiat LNBF cu 51,1% reușite la șuturile din semicerc și 38,8% de la distanță, transformând 84,4% din liberele încercate.
A fost la a doua experiență în campionatul românesc, după ce în sezonul precedent evoluase pentru CSM Târgoviște, cu care a ajuns în ambele finale ale competițiilor interne. A jucat cu naționala țării sale la turneul final al Campionatului European de senioare, iar la nivel de club a mai evoluat în țara natală (ZKD Jezica Ljubljana, Triglav Kranj), în Germania (TuS Bad Aibling Fireballs, Eintracht Braunscweig, Herner TC, Rheinland Lions sau GiroLive Panthers), Spania (ASAC Aviles), Italia (Ceprini Orvieto), Belgia (Basket Namur Capitale) și Islanda (Snaefell).
Clubul arădean a mai anunțat continuarea colaborării cu o altă stranieră experimentată, Jovana Pasic, și cu româncele Bianca Fota, Anamaria Ciotir, Alexia Dobă, Andreea Mititelu și Daria Toma, precum și rămânerea antrenoarei Tatiana Gallova.
Eva Rupnik rămâne la Arad și pentru următorul sezon
Eva Rupnik rămâne la Arad și pentru următorul sezon
Fundașul sloven s-a alăturat echipei arădene pe parcursul sezonului precedent.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două zile dedicate tradițiilor, gastronomiei locale și muzicii, vineri şi sâmbătă, la Ștrandul Moneasa. Intrarea este liberă.
Local
O delegație din județul Arad se află, în aceste zile, în vizită în China. Prima întâlnire a fost cu un... român.
ARADON Sport local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean, le-a oferit gimnastelor de la CSM diploma „Arădeni cu care ne mândrim”.
România
Lucrările de pe bucata de autostradă care lipsește între Nădlac și Sibiu avansează considerabil.
România
Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost deja montate 5.200 de contoare inteligente, din totalul de 13.000.
Citiți principiile noastre de moderare aici!