ARAD. Etapa cu numărul 4 în Liga a III-a se dispută în acest weekend, dar de la ora 15. De departe, pentru noi, arădenii, cel mai interesant joc e cel dintre Șoimii Lipova și Progresul Pecica. Dar, nici celelalte meciuri în care sunt angrenate formațiile din județul nostru nu sunt lipsite de interes.
Lipova – Pecica
Azi, pe terenul din Sânicolau Mic e meci mare, între două echipe care nu au pierdut până acum. Orgoliul pecicanilor le va da bătăi de cap elevilor lui Flavius Sabău, de asta suntem siguri.
Șoimii sunt favoriți, prin prisma faptului că stau mult mai bine ca lot, își doresc și promovarea, așa că pornesc cu prima șansă. Pecica are destule probleme, după ce Moraru și Wild au fost descoperiți cu coronavirus, iar Ilan este suspendat, după eliminarea din runda precedentă.
Va rezulta, oricum, un meci interesant, pentru că pecicanii nu se vor lăsa așa de ușor, au ambiție și orgoliu, ceea ce nu e deloc puțin.
LT Cermei – CSC Ghiroda
Multe frământări în tabăra gazdelor, care în trei meciuri nu au obținut niciun punct, a marcat trei goluri și a primit 15! După dezastrul de la meciul cu Dumbrăvița, din etapa trecută, antrenorul Flavius Moisă a anunțat că se retrage, vorbind și despre amatorism la nivelul conducerii clubului.
Mâine, la Cermei vine CSC Ghiroda & Giarmata Vii, o echipă solidă, care le va da multe bătăi de cap gazdelor, care au obligația să dea totul pe teren, pentru a nu rămâne doar cu înfrângeri în cont.
Progresul Ezeriș – Crișul Ch. Criș
După spectacolul oferit la meciul cu Becicherecu Mic, Crișul Ch. Criș merge, mâine, pe terenul celor de la Progresul Ezeriș. Echipa din Caraș Severin nu a evoluat runda trecută, din cauza câtorva cazuri de COVID-19, dar a fost programată în această etapă.
Trupa antrenată de Adrian Abrudean are obligația să arate că este o „nucă tare” a seriei, iar după acest meci trebuie să aștepte să vadă ce se va întâmpla, după ce primarul Gheorghe Burdan a pierdut alegerile. Momentan, nu este cunoscută poziția noului edil, Flavius Chereji, față de echipa de fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!