S-au evidenţiat: Paula Novac, Larisa Halic, Gabriel Mihali şi Mario Năcreală – toţi ocupanţi ai primului loc, Andreea Ciopraga, Alexander Păcurariu şi Sofian Popa – medaliaţi cu argint şi Simon Dinu, care a cucerit bronzul. În urma clasamentului pe echipe, CSM Arad a reuşit să urce din nou pe a treia treaptă a podiumului de premiere.
O altă delegaţie arădeană, formată din judoka de la CSM şi LPS Arad, sub conducerea antrenorului Arpad Nagy, a participat la prima etapă a EuroLigii de judo, care s-a desfăşurat la Subotica (Serbia). Au fost prezenţi pe tatami aproape 300 sportivi de la 32 cluburi din cinci ţări. Cel mai valoros rezultat a fost obţinut de Kinga Bleicziffer (CS Municipal), medaliată cu bronz.
În acest sfârşit de săptămână urmează etapa a doua a EuroLigii, la Szeged (Ungaria), dar şi un turneu internaţional juvenil organizat tot în ţara vecină.
Medalii pe tatami la Gărâna şi Subotica
Medalii pe tatami la Gărâna şi Subotica
Opt judoka de la CS Municipal Arad, coordonaţi de antrenorul Dorin Drimbe, au participat la „Cupa Semenic Fest Judo Gărâna”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!