DANIELA DODEAN MONTEIRO: Întâi de toate, vă mulțumesc pentru posibilitatea de a transmite arădenilor câteva gânduri. Apoi, trebuie să încep cu o precizare, nu mai locuim în Viena, ci în Porto, căci, după cum știți, soțul meu, Joao Monteiro, este portughez, iar familia sa ne ajută atunci când noi suntem plecați la meciuri. Și, ne-am mutat aici fiindcă, spre deosebire de Viena, unde s-a închis academia de acolo, aici în Porto este centrul lor național de pregătire. Da, este adevărat, am deschis o Academie de tenis de masă, unde altundeva decât în Arad. Nu am încetat să practic tenisul de masă, deși am fost retrasă temporar în perioada în care așteptam să devin mamă. A trecut mult de atunci, dar după ce s-a născut fetița noastră, Lara Melissa, am continuat să joc, și încă la un nivel satisfăcător, cred eu: argint la europenele din 2015 și aur, primul aur cucerit de soț-soție, la dublu mixt, în 2016. Am mai fost vicecampionă cu echipa în 2015 și 2021, apoi campioană cu echipa în 2017 și 2019.

J.A.: Frumos. Ce ne puteți spune despre Academie? Cu ce scop, ar fi inutil să întrebăm, dar poate ne dați câteva informații despre activitatea ei.

D.D.M.: Da, totul a pornit de la amintirile pe care le-am avut încă de când am început să practic tenisul de masă. A fost greu la început. Și, amintindu-mi de greutățile pe care le-am întâmpinat când eram copil și am pornit pe calea performanței, m-am gândit și mi-am dorit foarte mult să ajut, cât pot și eu, copiii care doresc să practice acest sport atât de frumos. Academia am deschis-o, unde altundeva, în Arad. Aici sunt foarte mulți copii talentați și promițători, iar eu mă ocup personal ca ei să aibă cele mai bune condiții. Fratele meu mai mare, Cristian Dodean, este cel care se ocupă de această Academie, împreună cu Roman Bogdan (antrenor-jucător), iar în curând li se va alătura și celălalt frate al meu, Adrian Dodean. Eu vin de câte ori e nevoie, în limita programului, pentru că activez la o echipă din Franța, echipă care momentan este pe locul 1 în prima ligă a Franței înainte de play-off. Sincer, mă bucur că acum, spre deosebire de anii precedenți, când nu am simțit prea mare susținere pentru acest sport, acum avem un sprijin mult mai mare.

J.A.: Când spuneți „un sprijin mai mare”, la ce vă referiți?

D.D.M.: În primul rînd, la sprijinul moral pe care îl avem, căci asta contează foarte mult. Ca să mă înțelegeți, domnul primar Bibarț m-a felicitat personal la fiecare titlu câștigat, lucru pe care alții nu l-au făcut, m-a ascultat ca un prieten ori de câte ori am fost la dânsul și m-a primit cu înțelegere și căldură când am adus vorba despre lucrurile pe care le fac. Am avut ocazia să îl cunosc pe domnul primar când mi s-a oferit titlul de Cetățean de Onoare, un premiu care era mult așteptat, fiindcă până atunci am simțit că în Arad sportul nu a fost prețuit. Acest premiu a însemnat mult pentru mine și în special pentru părinții mei, care au fost alături de mine de la început. Să-i văd pe ambii cu lacrimi de bucurie în ochi, mândri de ceea ce am făcut pentru Arad, vă dați seama ce satisfacție! Apoi, conducerea Universității „Aurel Vlaicu”, doamna rector Ramona Lile, ne-a pus la dispoziție o sală frumoasă și încăpătoare unde ne desfășurăm activitatea. Toate acestea contează foarte mult atunci când vrei să faci ceva care să dea rezultate!

J.A.: Veniți destul de des în Arad, probabil și datorită Academiei. Câți copii aveți în această Academie?

D.D.M.: Avem între 15-20 de copii care vin regulat. Avem un nucleu de copii mai avansați, care sperăm să înceapă să aibă rezultate cât de curând. Suntem la început, am deschis academia de un an și jumătate iar rezultatele vor veni cu timpul. Așteptăm să vină cât mai mulți copii, căci eu cred că nu foarte multă lume știe că s-a deschis această academie în Arad. Asigurăm copiilor palete și echipament, plus antrenamente conduse de specialiști. Ne dorim în continuare sprijin pentru această Academie, căci, vă mărturisesc, mi-aș dori să formăm o echipă capabilă să realizeze performanțe în Cupele europene.

J.A.: Sunteți în continuare foarte legată de Arad. Cum vedeți acum orașul, de vreme ce umblați atât de mult prin lume?

D.D.M.: În primul rând, cum altfel aș putea să-l privesc altfel decât cu infinită dragoste? E orașul în care m-am născut, în care am crescut și în care am cunoscut primele satisfacții sportive. Mă bucur de fiecare dată când vin în Arad și îmi place că-l văd tot mai schimbat. În bine, evident. Am rămas atât de plăcut surprinsă să văd câte de mult se lucrează, soțul meu, când am fost anul trecut, a rămas impresionat de schimbările în bine din ultimii ani în Arad. Și-apoi, m-am bucurat să văd că sportul este sprijinit mult mai mult ca înainte, apropo, ce frumos e terenul nou de la „Moise Nicoară”, ce stadion superb avem! Și chiar dacă mă veți considera subiectivă, o spun cu toată sinceritatea, se vede că Aradul are în fruntea lui un om gospodar și lângă dânsul oameni serioși. Contează foarte mult și sunt convinsă că Aradul mai are multe de arătat. Și suntem siguri că va arăta.

J.A.: La final, un gând pentru arădeni?

D.D.M.: Cu drag. O fac cu mare drag, căci arădenii îmi sunt dragi. Am umblat și umblu mult prin lume, dar nu uitați, oricât de bine ni se pare în alte locuri, tot acasă e mai bine. Aici, în Arad, știm că sunt oameni care ne iubesc și ne apreciază, indiferent de poziția lor socială. Aradul e un oraș care devine pe zi ce trece tot mai frumos și merită să aveți grijă de el.