Băieții au vrut să câștige, dar nu am avut luciditate pe faza de atac, acesta e singurul lucru care m-a supărat. Recunosc, replica adversarului a fost mai bună decât ne așteptam. Îi felicit pe băieți că nu am luat gol și îl consider pe Zimmerman eroul jocului. A scos trei mingi care pentru oricare alt portar erau imposibil de apărat. Mioveniul, viitorul nostru adversar, cred că este cea mai bună formație din serie. Tocmai de aceea nu înțeleg cum de a pierdut cu U, pentru că cei de la Cluj nu au mișcat în fața noastră”.
Ne-a lipsit luciditatea
Ne-a lipsit luciditatea
Vizibil afectat de evenimentele săptămânii, dar mai ales de deznodământul jocului cu Metalul Reşiţa, antrenorul Ionuţ Popa a spus, printre altele: „Nu știu dacă evenimentele din această săptămână s-au simțit în vestiar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!