Mîneran (CS Universitatea Arad) a putut alerga și la „Naționalele” de maraton din 2017 unde a sosit tot pe primul loc, ca și în 2016, arădeanul riscând, conform presei de specialitate, să piardă ambele titluri: unul în favoarea lui Daniel Lupulescu, celălalt în fața lui George Surlea. Interesant este că sancţiunea lui Mîneran – aflat printre premiaţii Galei Sportului Arădean 2017 sau cuprins în programul „Campionii în şcoli” – a fost făcută publică încă din vară, fără ca forul de specialitate de la Bucureşti să aibe vreo reacţie, arădeanul participând la diferite concursuri.
Conform datelor făcute publice de IAAF, un alt atlet din România, Andreea Ogrăzeanu, va fi nevoit să stea pe margine patru ani, până în 2021.
Opt ani de suspendare pentru Sorin Mîneran!
Opt ani de suspendare pentru Sorin Mîneran!
Atletul arădean Sorin Mîneran, testat pozitiv cu higenamină, anul trecut, la finalul Campionatului Național de maraton, aflat la a doua abatere, a primit 8 ani de suspendare din partea Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), până în 2024.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!