În urma prestaţiilor foarte bune de pe tatami în cadrul brigăzii de arbitraj, antrenorul clubului arădean, Adrian Burzo a fost promovat la gradul „Continental Judge”.
Opt medalii pentru Cobra
Opt medalii pentru Cobra
Sportivii clubului Cobra Arte Marţiale Arad (sensei Ady Burzo) au cucerit opt medalii la Campionatul European IKU de karate desfăşurat la Timişoara, după cum urmează: Daniel Andrian (copii) - locul 1 la Kumite individual şi locul 3 la Kata individual; Daniel Flueraş (cadeţi) - locul 1 Kumite echipe şi locul 3 Kumite individual; Timea Kopka (seniori) - locul 2 Kumite echipe şi locul 3 Kumite individual; Silviu Chirilă (seniori) - locul 2 Kumite echipe şi locul 3 Kumite individual.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
9
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații pot să treacă în opoziție, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere.
Local
Marți, 21 aprilie 2026, în fața Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost dezvelit bustul filantropului basarabean Vasile Stroescu.
Mapamond
Premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, a cărui țară joacă un rol de mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, a salutat miercuri prelungirea armistițiului anunțată de președintele american, Donald Trump, notează AFP.
Local
63 de firme „cuplate” în opt asocieri au participat la liciția pentru construirea viitorului Complex Matern-Pediatrie.
1
Mapamond
Armistițiul de două săptămâni dintre Statele Unite și Iran expiră la miezul nopții GMT, a anunțat marți televiziunea de stat iraniană, pe fondul incertitudinii totale cu privire la faptul dacă vor avea loc discuțiile pentru a pune capăt definitiv războiului, notează AFP.
1
România
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este de părere că premierul Ilie Bolojan ar merita susținere să facă reforme și a atras atenția că este important să se realizeze curățenie în societățile de stat care generează pierderi în fiecare an.
2
ARADON Sport local
Arădencele au condus toată partida și au scos campioana de pe podium după mulți ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!