Marius Copil - 25 de ani, locul 173 ATP - a fost întrecut de japonezul Go Soeda - 31 de ani, 147 ATP -, cu 7-6 (3), 6-3, după o oră și 51 de minute de joc, în turul inaugural al calificărilor la US Open. Reprezentantul CSM Arad a reușit 11 ași, dar a și comis același număr de duble greșeli, cedându-și o singură dată serviciul, la scorul de 1-2 în setul secund.