Baschetbalistele de la Univ. Goldiş ICIM Arad au susţinut, în această seară, primul meci în faţa propriilor fani, din actuala ediţie a Ligii Naţionale, depăşind vecinele de pe Bega, BCM Danzio Timişoara, scor 80-50 (19-11, 26-14, 15-18, 20-7). Echilibrul a fost, mai mult decât ne aşteptam, prezent pe parchetul Polivalentei, noua echipă arădeană părând încă în căutări.
Cu un lot de jucători nemulţumit de situaţia financiară a clubului, Ionuţ Popa face minuni pe banca tehnică a „şoimilor” din Pâncota. Nici cel mai înfocat suporter al trupei din Podgorie nu s-ar fi aşteptat ca după 7 runde, Şoimii Pâncota să ocupe locul 2, la un punct în urma liderului. Meritul îi aparţine tehnicianului, care a izbutit să formeze o adevărată familie. Care, în ciuda nemulţumirilor, a mai făcut o „victimă”, CS Mioveni.
Campionatul Judeţean Şcolar de fotbal, eveniment gândit şi iniţiat de profesorul Flavius Stoica (Şc. Gim. „A. Vlaicu” - Gen. 21), şi-a lansat, miercuri, a patra ediţie. „În acest an s-au înscris 22 de echipe din ciclul primar şi 33 din cel gimnazial”, ne-a declarat prof. Stoica, în urma şedinţei tehnice.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au depășit suta și au oferit multe faze spectaculoase.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că discuțiile privind un acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, au fost practic încheiate, menționând că forma documentului cuprinde respectarea țintei de deficit, a angajamentelor de cheltuieli, păstrarea direcției investițiilor, precum faptul că Partidul Național Liberal este în opoziție și că este vorba despre un acord de instalare, nu unul politic.
Local
Scopul acțiunii este reducerea semnificativă a populației de șoareci și șobolani și menținerea acesteia la un nivel cât mai scăzut.
ARADON Sport local
SÂNANDREI. 623 de sportivi de la 34 de cluburi din ţară au participat la ediţia cu numărul doi a Cupei Kaizen la karate.
ARADON Sport local
Cele trei echipe din Liga a III-a joacă acasă, în aceeaşi zi și la aceeași oră! Unde mergeți?