O modificare importantă votată în ultima şedinţă a Biroului Executiv al AJF Arad vizează componenţa oficialilor la jocurile de Liga V. După cinci sezoane cu doi observatori, unul de joc şi altul de arbitraj, în „Onoare” brigada va avea un singur observator, care îndeplinește ambele sarcini.
După un meci „nebun”, în care a fost nevoie de prelungiri şi lovituri de departajare, elevii lui Cristi Sculici (foto) s-au calificat în turul IV al competiţiei KO, sebişenii rămânând să se concentreze pe campionat.
Pe tabloul de dublu al turneului de tenis ITF Arad, cu premii în valoare de 10.000 de dolari, trebuie să remarcăm excelentul parcurs al arădencei Rebeca Mitrea, ce face pereche cu cehoaica Petra Malounova, ele reuşind, astăzi, a doua surpriză, 6-4, 6-4 în faţa favoritelor principale, Curovic/Skamlova (Serbia/Slovacia).
Trofeul „Ilie Năstase” are mari șanse să ajungă peste hotare, doar două românce mai fiind în cursă la simplu.
Ionuţ Popa a reuşit să vină acasă cu victorie la capătul meciului de verificare de azi, contra echipei ASU Politehnica Timişoara.
Moştenirea lăsată de Dorel Cura et company şi insolvenţa îi obligă pe mai marii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad să strângă cureaua şi să caute soluţii pentru recuperarea datoriilor de la cluburile rău-platnice. Pentru că achitarea ratelor către creditori reprezintă „prioritatea zero” la sfârşitul fiecărei luni.
Ionuţ Nicoraş şi Alexandru Gornic sunt doar doi dintre tinerii cavaleri ai fluierului din Arad care au impresionat în cadrul Programului de talente, implementat de Comisia Centrală a Arbitrilor.
Preşedintele Adi Lucaci şi membrii Biroului Executiv al AJF Arad a „bătut în cuie” programul sezonului 2015-2016, unul bulversat de retragerea surprinzătoare a echipei din Macea din Liga IV. Astfel, primul eşalon fotbalistic judeţean va porni cu 15 echipe la drum, prima etapă fiind programată pe 22 august, ţintarul urmând a fi stabilit astăzi.
„Lovitură de teatru”, marţi, la şedinţa Biroului Executiv al AJF Arad. Împuternicit de Ioan Mercea, primarul localităţii, Gheorghe Tăucean, preşedintele nou-promovatei în Liga IV, Voinţa Macea, a anunţat abandonul.
Tenismenul arădean Marius Copil continuă rezultatele mediocre din acest sezon - excepție Australian Open și Davis Cup -, fiind eliminat în primul tur al challengerului cu premii de 100.000 de dolari de la Aptos (SUA).
Local
Tribunalul și Judecătoria din Arad, dar și Judecătoria Ineu au nevoie de grefieri, iar concursurile au fost lansate.
Local
Două investiții majore care vizează Aradul, una dintre ele demarată deja, sunt menționate în Programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu.
Local
Copiii, tinerii și credincioșii Parohiei Pasaj din Arad s-au mobilizat pentru a sprijini construirea viitoarei biserici cu hramul „Buna Vestire”. În urma unui atelier de creație și a unui târg caritabil, au fost adunați 10.020 de lei și 10 euro.
Mapamond
Un avion Austrian Airlines care zbura de la Tel Aviv la Viena a aterizat de urgență la Sofia, după o alertă cu bombă la bord. Aeronava, escortată de un MiG-29 bulgar, a aterizat în siguranță, iar cei 51 de pasageri și șase membri ai echipajului au fost evacuați. În urma verificărilor, nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv, alerta dovedindu-se falsă.
Local
Relațiile economice bilaterale româno-indiene sunt dezvoltate la Arad, o delegație oficială fiind primită de către Camera de Comerț Arad.
România
Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu în comisiile de specialitate din Parlament
Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament.
1
Mapamond
Spania se pregătește să înfrunte luni apogeul unei furtuni mediteraneene puternice care a provocat deja inundații în weekend, inundând străzi și perturbând transporturile duminică, după ce a provocat moartea unei femei lângă Barcelona și a blocat mai multe persoane, relatează AFP.