aradon.ro Web analytics


ARAD. 147 este locul ocupat de către tenismenul arădean Marius Copil în ierarhia ATP din această săptămână, ultima din acest sezon, care s-a încheiat odată cu finala Davis Cup, (re)câștigată de Cehia.
ARAD. Elevi din șase județe: Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor și Sibiu sunt așteptați duminică, 24 noiembrie, (ora 9.00) la sala de sport a Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, pentru a participa la Cupa „Shuttle Time” la badminton.

Seria ARezultate: Atletico Arad – AC Şagu 3-1, AS Aluniş – Speranţa Turnu 3-0, Olimpia Bujac – Unirea Şeitin 6-0, Şoimii Lipova – Cetate Săvârşin 1-0, Voinţa Munar – Mureşul Zădăreni 1-2, Victoria Felnac – Mureşana Mândruloc 9-2, FC Zimandu Nou – Înfrăţirea Iratoşu ...

 ARAD. O nouă veste tristă pentru familia fotbalului arădean. Fostul fundaş de fier al UTA-ei, Ştefan Gal, a pierdut lupta cu viaţa, la doar 58 ani, după o lungă şi grea suferinţă.
Prin jocul entuziasmant, campioanele de la Univ Goldiş ICIM Arad au aşternut liniştea în Covasna.
ARAD. Peste 300 de perechi reprezetând 20 de cluburi din țară au impresionat asistența, prin costumele elegante, rafinament și distincție, la a patra ediție a Cupei „Arad” la dans sportiv, organizată de CS Ballroom Dance Arad, club care a cucerit 9 medalii.

Rezultate: Gloria Arad – Frontiera Curtici 4-1, UTA Bătrâna Doamnă – Victoria Zăbrani 13-1, Forest Oil Sp German – Păulişana Păuliş 2-5, Aqua Vest Arad – Şoimii Tauţ 2-3, Banatul Sînicolau Mic – Crişul Chişineu Criş 1-5, Unirea Sântana – Lunca Teuz Cermei 2-0, Şiriana ...

INEU. Ghinionul nu se dezlipeşte de trupa lui Adi Abrudean. După ce au pierdut un punct, runda trecută, la Zalău, în prelungirile jocului, sâmbătă, ineuanii au irosit alte două puncte în finalul confruntării cu Metalurgistul Cugir. Motiv pentru sponsorul Karoly Gomboş de a-şi striga, din nou, nemulţumirea la adresa băncii tehnice şi, mai ales, a schimbărilor efectuate.
ARAD. Cu un lot decimat de absenţe, Banatul Sînicolau Mic nu a putut ţine ritmul în faţa unei echipe disciplinate tactic, unde se vede mâna antrenorului Lucian Ciba.

Local

Al treilea rând de tei, pe mediană, între Teatru şi Primărie!
Pentru că spaţiul permite, municipalitatea plănuieşte plantarea a 24 de arbori în această toamnă. Unde se mai fac plantări în oraş?

România

Bolojan: Nu se pune problema schimbării mele de la conducerea PNL
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțională cu social-democrații în perioada următoare.

Ştiri sportive

Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1. Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.

România

Elevii s-au întors la cursuri
Elevii s-au întors luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

UT Arad

Ce a spus Adrian Mihalcea după ce UTA a pierdut cu Dinamo?
1

UT Arad

UTA nu a produs surpriza pe Arena Națională
Dinamo s-a impus destul de ușor, cu 2-0, deoarece elevii lui Adrian Mihalcea au fost timizi în atac. 2

Mapamond

Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanșat mișcarea studențească
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP. 1

ARADON Sport local

Nouă medalii pe salteaua de greco-romane

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 4, Etapa 11

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.