aradon.ro Web analytics


PÂNCOTA. Drumurile iubitorilor fotbalului din judeţul nostru vor duce vineri, ora 14, spre Pâncota, acolo unde „şoimii” lui Dan Cuedan şi elevii lui Mihai Petcuţ de la Naţional Sebiş luptă pentru primul loc în seria a V-a a eşalonului cu numărul trei. Se anunţă o confruntare a marilor orgolii, patronul gazdelor, Pavel Piroş, cerându-le băieţilor să-şi ia revanşa pentru eşecul din tur (0-1).
ARAD. Federaţia Română de Atletism a anunţat, astăzi, lotul pentru Campionatul European de cros, care va avea loc la Belgrad, în 8 decembrie, printre alegeri fiind și Mădălina Monica Florea, atletă legitimată la CS UAV Arad.
INTERVIU. Tenismenul arădean Marius Copil (148 ATP) vorbește despre un sezon zbuciumat: în care a câștigat un trofeu, s-a despărțit de antrenorul ce l-a pregătit pe Robin Soderling, dorind să-l înlocuiască cu un arădean, an 2013 pe care îl încheie în Superliga Cehiei.
ARAD. Podiumul celei de-a opta ediții a Cupei „Vados” la şah rapid a fost ocupat de trei Maeștrii Internaționali: Tamas-Kristof Balla (Lugoj; 7,5 puncte), Adrian Petrișor (Timișoara; 7,5) și Dan Bogdan (Cugir; 7), câștigătorul repetând performanța din 2012.
ARAD. Inaugurat în urmă cu un an de zile, stadionul de atletism „Gloria” va primi, anul viitor, „botezul” unei competiții oficiale, cuprinsă în calendarul Federației Române de Atletism.
CARANSEBEȘ. Înfrângeri la fileul juniorilor pentru echipele arădene Westar și Hand United. Cu un punct s-au ales însă cadeții de la Westar, care au cedat la mare luptă pe terenul echipei CNMB Rm. Vâlcea, scor 3-2 (25-23, 22-25, 25-16, 17-25, 17-15).
ARAD. 148 este locul ocupat de tenismenul arădean Marius Copil (23 de ani) în ierarhia ATP din această săptămână, fiind în coborâre cu patru locuri față de clasamentul precedent.
ARAD. Una din cele mai vechi componente ale echipei Univ Goldiş ICIM, cu şase sezoane petrecute la Arad, Suzana Milovanovic şi-a serbat, marţi, ziua de naştere, prilej pentru coechipiere şi staff-ul tehnic şi de conducere de a-i ura La Mulţi Ani, sănătate şi ...cât mai multe trofee sub culorile grupării galben-albastre.
HORIA. Scene reprobabile, duminică, în derby-ul sufernţei din Seria A a Ligii VI, la confruntarea dintre Real Horia şi AS Mănăştur, joc întrerupt, la pauză, la scorul de 2-5.

Local

Prefectul Marius Sulincean a depus jurământul: „Nu voi folosi instituția pentru răfuieli politice”
Marius Sulincean a depus luni, 2 noiembrie, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Arad. În primul său discurs, acesta a declarat că nu va folosi instituția în scopuri politice și că va colabora cu toți primarii și directorii instituțiilor publice.

ARADON Sport local

Argint sub tricolor pentru judoka Matei Kunszabo

Advertorial

Ai nevoie de bani astazi. Dar cat de repede ar trebui sa iei o decizie financiara?

Mapamond

Bulgaria: Iliana Iotova a obținut peste 57% din voturi, anunță comisia electorală centrală
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA.

Local

Al treilea rând de tei, pe mediană, între Teatru şi Primărie!
Pentru că spaţiul permite, municipalitatea plănuieşte plantarea a 24 de arbori în această toamnă. Unde se mai fac plantări în oraş?

România

Bolojan: Nu se pune problema schimbării mele de la conducerea PNL
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțională cu social-democrații în perioada următoare.

Ştiri sportive

Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1. Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.

România

Elevii s-au întors la cursuri
Elevii s-au întors luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

UT Arad

Ce a spus Adrian Mihalcea după ce UTA a pierdut cu Dinamo?
1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.