ARAD. În acest week-end porneşte la drum o nouă ediţie a Ligii I la fotbal.
ARAD. Cu salariile achitate la zi şi un lot de 24 jucători, CSU Aurel Vlaicu Arad a efectuat un cantonament la Băile Felix, cu scopul readaptării la efort după vacanţa de vară. Managerul Ovidiu Şerban mai aşteaptă câţiva jucători din Republica Moldova, pentru a acoperi posturile deficitare şi a urca în clasamentul Diviziei Naţionale (liga secundă), unde, actualmente, studenţii de la UAV ocupă locul 6.
BACĂU. Pe cartodromul SpeedPark din Bacău, recent, a avut loc cea de-a treia etapă din cadrul Campionatului Naţional de Karting Dunlop, unde a fost prezent şi sportivul arădean Veres Gabor, legitimat la echipa Red Motors Racing Team.
RECANATI. Tenismanul Marius Copil (locul 132 ATP) a cedat surprinzător în turul secund al challengerului de la Recanati (Italia), dotat cu premii în valoare de 30.000 de euro, în faţa elvețianului Michael Lammer.
Hotel Iris a fost gazda unei conferinţe de presă model organizată de Comisia Judeţeană de Arbitrii.
ARAD. Federația Română de Baschet organizează, și în acest an, „Tabara Giganților”, vârfurile remarcate în Liga Națională de Babybaschet și Minibaschet urmând să participe, în perioada 23-30 iulie, la un stagiu de pregătire în Tabăra „Cerbul”, din județul Dâmbovița.
Interviu JA cu omul de afaceri arădean Sandu Ion, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, despre resuscitarea Federaţiei şi cea mai bună săptămână din ultimii ani.
ARAD. Printre arădenii care urmează a fi premiaţi de Zilele Aradului 2013 se numără şi Liviu Ciortea, care va primi diploma de onoare pentru susţinerea baschetului arădean. Un cadou de suflet la aniversarea zilei de naştere.
RECANATI. Replică dârză a oferit bosniacul Aldin Setkic (227 ATP) tenismenului arădean Marius Copil (132 ATP) în primul tur al challengerului cu premii în valoare de 30.000 de euro de la Recanati (Italia).
OSTRAVA. Naţionala României de tenis de masă s-a calificat în finala probei pe echipe junioare la Campionatele Europene de tenis de masă aflate în plină desfăşurare la Ostrava (Cehia).
UPDATE: România și-a păstrat titlul european la tenis de masă, categoria junioare, depășind în finală naționala Germaniei, scor 3 - 1. Din lotul tricolor face parte și arădeanca Bernadett Balint (CS Municipal).
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii Moldova și nu poate fi tratată drept un simplu plan de rezervă, relatează miercuri portalul Deschide.md.