aradon.ro Web analytics


BUCUREȘTI. AMEFA Arad a cedat la scor primele două partide susținute în cadrul ultimului turneu al CN de juniori II: 5-20 cu Dinamo și 1-19 cu Steaua!
LIPOVA. Pe stadionul „Şoimii” a avut loc, recent, o frumoasă festivitate sportivă, în cadrul căreia jucătorilor, antrenorilor şi oficialilor de la CS Şoimii Lipova li s-au înmânat medaliile de câştigători ai seriei B a Ligii a VI-a la fotbal, poziţie care dă dreptul de accedere în eşalonul superior.
ARAD. Fostul punct termic de pe Str. Predeal (zona „Vlaicu”) a fost transformat în sală de sport, în care se va practica judo şi haltere. Inaugurarea a avut loc, azi, în prezența primarului Gheorghe Falcă, și a reprezentanțiilor CS Municipal Arad, Viorel Bitang (director) Vasile Păltineanu (director adjunct) și Adrian Jigău (antrenor de haltere), club care va administra sala.
București. Ultima etapă a sezonului regulat a Superligii naționale de lupte greco-romane destinată seniorilor a adus în prim plan, din nou, echipa arădeană Astra. Elevii antrenați de Spiridon Stanciu (foto) au dominat clar întrecerea din weekendul trecut, din sala „Dinamo” câștigând detașat, cu un total de 64 de puncte.
ONEŞTI. A început gimnastica la CS Municipal Arad, iar de patru ani se pregăteşte la CNS Cetate Deva. Munca şi talentul i-au adus multe satisfacţii în acest an. După cele patru medalii naţionale (două de aur, una de argint şi una de bronz) câştigate la CN Şcolar, arădeanca Olivia Cîmpian a recidivat la „naţionalele” de junioare III desfăşurate în oraşul moldav.
ARAD. Campionatul Judeţean Onoare şi-a disputat, miercuri, etapa cu numărul 32. Iată rezultatele consemnate şi situaţia în fruntea celor două serii.
Alba Iulia. S-a tot vorbit despre faptul că CS Ineu nu ar dori să se ducă în liga a III-a, dar elevii antrenaţi de Adrian Abrudean au închis gura tuturor şi au câştigat meciul din această după-amiază, contra celor de la Kinder Junior Paleu.
ARAD. CS Mistral şi Primăria Arad, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, organizează sâmbătă, 22 iunie, Festivalul Internaţional de majorete „Dancing Europe”, ediţia VII-a şi Cupa „Dancing Europe”, ediţia I.
Clubul Sportiv Municipal Arad organizeaza sâmbătă, 22 iunie, ora 10.00, cu ocazia aniversarii a 40 de ani de la infiintarea clubului, concursul international de haltere, Cupa C.S.M. Arad.
VRANSKO. Chiar şi cu probleme tehnice la motor, pilotul arădean Sorin Trăistaru, allias „Ariciu”, a avut un parcurs foarte bun în cadrul etapei a III-a a Campionatului Sud-Est European de Supermoto, clasa Open. Călare pe un KTM 450 SMR, „Ariciu” a încheiat pe locul V etapa din Slovenia, dar punctele acumulate îl menţin cu şanse reale în lupta pentru un loc pe podium.

Local

Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.

Local

Șansă pentru 45 de tineri vulnerabili din Arad
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.

Local

Centrală fotovoltaică la Spitalul de la Mocrea
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică. 2

România

Proiect de lege: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.

Mapamond

Studiu: Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

Mapamond

Trump afirmă că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.

Mapamond

Trump susține că războiul din Iran a meritat, deşi acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.

Ştiri sportive

Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.

România

Secția pentru judecători a CSM respinge acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.