MAMAIA. Nisipul din Arad produce campioni! Reprezentanţii UVVG ProVolei au câştigat Campionatul Naţional de beach-volley de la Mamaia, rezervat juniorilor şi junioarelor.
ARAD. Vacanța a luat sfârșit. Primul eșalon valoric din fotbalul românesc pornește astăzi la drum. Iată programul jocurilor și al transmisiilor TV în runda inaugurală a Ligii I:
BUCUREȘTI. Sportivii de la LPS Arad au cucerit 20 medalii la C.N. de înot pentru juniori II.
Bernadett Balint şi Bianca Crişan, cele două reprezentante ale CSM Arad la Campionatele Europene de tenis de masă, rezervate juniorilor şi cadeţilor, din Austria, îşi pot îmbogăţi palmaresul cu noi medalii, după aurul, respectiv argintul cucerit în proba pe echipe.
ARAD. Turneul internaţional de tenis pentru veteranii, desfăşurat la baza „Tenis Pro” şi inclus în calendarul Federaţiei Internaţionale, şi-a desemnat campionii.
ARAD - Formaţiile GKA Arad şi Younique Basketball Timişoara și-au disputat finala campionatului de baschet al amatorilor (ABLA) din vestul ţării. În meciul decisiv, arădenii s-au impus cu scorul de 106-99 după prelungiri!
ARAD. Lions Arad şi CFR Braşov vor susţine sâmbătă, de la ora 19.00, pe stadionul „CPL - Contor”, din cartierul Grădişte, un meci oficial din Divizia A de rugby.
ARAD. Succesul de care s-a bucurat ediţia 2011 a Cupei AJF Arad la fotbal pe plajă i-a determinat pe organizatori să recidiveze. Având susţinerea Consiliului Local Municipal Arad, printr-un proiect accesat la concursul de atribuire a fondurilor nerambursabile, ediţia II a Cupei AJF Arad e gata de start.
SEBIŞ. Aşa cum Jurnal arădean a prevăzut, mult trâmbiţata fuziune dintre FC Maramureş şi Naţional Sebiş nu va mai avea loc, iar visul primarului Gheorghe Feieş de a zbur(d)a direct în Liga II s-a frânt.
SCHWECHAT. Strălucim la ping-pong: aur la junioare şi argint la cadete! Aradul a contribuit cu câte o reprezentantă la fiecare naţională, Bernadett Balint, respectiv Bianca Crişan. De astăzi cele două arădence sunt angrenate în competiţiile de dublu feminin şi mixt.
Local
În Arad se lucrează mult în aceste zile. Puține sunt zonele în care nu există cel puțin un șantier. La ce se lucrează, dar mai ales de ce acum, aflați din interviul de mai jos.
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
2
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
1
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1