BUCUREŞTI. „Naţionalele” de aruncări lungi din Capitală au adus atletismului arădean mai multe clasări pe podium.
DEVA. Pare a fi anul lui Luca Kunszabo în judo-ul arădean. După titlul naţional obţinut, în urmă cuu o lună, în finala Under 17 şi un loc V în etapa de Cupa Europei din Croaţia, valorosul sportiv legitimat sub culorile LPS Gloria a izbutit o (altă) performanţă notabilă.
Peste 150 de spectatori, dintre care 100 susţinători ai echipei vizitatoare, au avut parte de spectcol la derby-ul „vecinelor”, dar nu de clasament ci de aşezare geografică. Este vorba de meciul de la Gurba, din cadrul Seriei B a ligii a 5-a, dintre ocupanta locului întâi, Crişul Alb Şicula şi codaşa clasamentului, Pro Gurba. Şi când vorbim de spectacol nu ne referim doar la jocul şi ambiţia din teren a ambelor echipe, ci şi la evenimentele de pe parcursul partidei.
BC Valbon Arad a obținut calificarea la turneul semifinal al Campionatului Național de baschet feminin Under 14.
CHIŞINEU CRIŞ. Poate mai repede decât credea cineva, Crişul Ch. Criş a ajuns să sufle tare în ceafa celor de la Şoimii Pâncota, ajungând la doar un singur punct. Meciul contra celor de la Unirea Sântana a fost chinuitor pentru amfitrioni, dar până la urmă aceştia au izbândit.
ARAD. Grupa de vârstă 2000 de la CS Atletico a câştigat faza judeţeană a Cupei Hagi şi va reprezenta Aradul la zona de la Timişoara (7-8 aprilie).
PĂULIŞ. După două victorii, gazdele erau sigure de un rezultat bun, însă au întâlnit o echipă care şi-a apărat cu ardoare şansele.
ARAD. Campioanele de la ICIM Univ Goldiş au bifat a 20-a victorie consecutivă.
TIMIŞOARA. Peste 400 de sportivi reprezentând 26 de cluburi din ţară s-au întrecut vreme de peste 12 ore pe cele 4 suprafeţe de concurs, miza fiind medaliile Campionatului Naţional de karate EUREKA 2012. Aradul a fost bine reprezentat, ca de obicei, dovadă numărul medaliilor obţinute: 24!
ARAD. O echipă de instructori profesionişti şi piloţi ai aviaţiei sportive româneşti vă aşteaptă la Clubul Blue Sky pentru a vă iniţia în zborul cu paraşuta. Sezonul de zbor va începe pe 25 martie şi va avea loc în fiecare week-end pe baza de agrement din Şiria.
Mapamond
Regiunea Egeei de Nord din Turcia, țară cu peste 8.000 de kilometri de coastă la patru mări, primește mai puțini vizitatori decât litoralul situat mai la sud, deși pare a fi locul ideal pentru a scăpa de haosul vieții moderne. Ceea ce face ca Egeea de Nord să fie specială este îmbinarea dintre natură, istorie, gastronomie și un stil de viață liniștit.
Local
Volume din secolele XVII, XVIII și XIX se regăsesc pe rafturile unei biblioteci speciale, dedicate cărților vechi, inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
România
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să discute inclusiv despre securitatea din zona Mării Negre.
Mapamond
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informaţii din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI.
1
UT Arad
Trei victorii și o remiză au adunat juniorii „alb-roșii”. Toate importante și în deplasare.