Coasta Egeei de Nord – leagănul unor civilizații antice, cu o istorie, o mitologie și o cultură ce se întind pe mai bine de 9.000 de ani – este împânzită de livezi de măslini, considerați mitici și sacri în Turcia, țară care se numără printre principalii producători mondiali de ulei de măsline.

Zona este renumită, în mod special, pentru satele sale de piatră, ruinele antice grecești și romane, tradiția uleiului de măsline – măslinii constituie o parte esențială a economiei și a identității culturale a regiunii – bucătăria tradițională și produsele locale, precum și pentru o atmosferă mult mai liniștită decât stațiunile din sudul Turciei.

Regiunea include locuri precum Ayvalik, Insula Cunda, Kucukkoy, Adatepe, Yeșilyurt și Behramkale (Assos).

Dincolo de frumusețea sa naturală, regiunea deține o istorie bogată, modelată de diverse culturi și tradiții, potrivit Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia. Vizitatorii pot explora clădiri istorice, se pot plimba prin sate tradiționale, pot savura preparate locale și pot lua parte la atmosfera liniștită a vieții de zi cu zi.

Mâncarea reprezintă o parte importantă a vieții în regiunea Egeei de Nord. Producătorii locali joacă un rol esențial în conservarea culturii gastronomice tradiționale. Plante aromatice sălbatice sunt culese și folosite în mod tradițional în bucătăria locală, fiind o parte integrantă a culturii culinare a regiunii. În această zonă, este obișnuit să se folosească la gătit frunzele plantelor sălbatice, precum și rădăcinile, florile și semințele acestora.

Deși pare contraintuitiv, dat fiind că Turcia este o țară musulmană, în zonă se produce vin, mai ales că regiunea are o climă caldă, cu multe zile însorite și senine, astfel că aici se obțin vinuri premiate, realizate cu soiuri de struguri care au o istorie de 6.000 de ani.

Litoralul turcesc oferă numeroase locuri de unde pot fi admirate peisaje unice, iar unul dintre acestea este Șeytan Sofrasi, situat într-o zonă înaltă, cu vedere spre Golful Ayvalîk. Orașul Ayvalîk, departe de circuitele turistice de masă, este cunoscut și ca punct de plecare pentru feriboturile către insula grecească Lesbos, aflată în apropiere. Istoria localității este marcată de coexistența grecilor și turcilor, vizibilă în arhitectura bisericilor sale transformate, aleile sale pietruite și bucătăria sa care îmbină arome din ambele culturi. Regiunea este renumită în primul rând pentru uleiul său de măsline.

Golful cu același nume are aproape 30 de insule, este înconjurat de munți, iar Insula Lesbos, aflată la vest, completează priveliștea într-un mod ce va încânta pe oricine, dar mai ales pe pasionații de fotografie.

Din port, se poate traversa spre Insula Cunda, care se mândrește cu un centru vechi restaurat și o identitate culturală puternică. Zona este, de asemenea, renumită pentru producția de ulei de măsline.

Sat pescăresc grecesc până în 1923, Cunda și-a păstrat în mare parte arhitectura intactă, care îmbină farmecul unei insule grecești cu o atmosferă inconfundabil turcească: case istorice din piatră cu obloane în culori pastelate și restaurante cu pește care servesc mezze din Marea Egee cu raki. Insula a devenit tot mai populară ca destinație de weekend pentru locuitorii din Istanbul și Izmir, ceea ce a dus la apariția unor cafenele și baruri cochete, restaurante tradiționale, magazine alimentare specializate – cu ulei de măsline, brânzeturi, condimente – și mici buticuri.

Și tocmai proveniența vizitatorilor face această insulă diferită de coasta sudică, unde stațiunile de la Marea Mediterană sunt pline de turiști străini. Dat fiind că în regiunea Egeei de Nord majoritatea vizitatorilor sunt turci, orașele și satele nu au fost nevoite să se adapteze la nevoile și pretențiile turiștilor europeni, diluându-și astfel identitatea, ci oferă o adevărată mostră de viață autentic turcească.

Localnicii spun că, deși totul pare să se schimbe foarte repede în Turcia, există un loc care a rămas exact la fel: coasta nordică a Mării Egee, cu întinsele sale livezi cu măslini, drumurile șerpuite spre Muntele Ida, bougainvillea agățătoare, pescari care meșteresc la plasele rupte, femei care vând cimbrișor de munte, proprietari de taverne care scot scaunele pentru seară și pregătesc ceai și limonadă, bătrâni care joacă cărți și discută despre creșterea prețurilor la alimente, copii care aleargă după minge pe străduțele pavate cu piatră cubică. Și pisici, foarte multe pisici, adevăratele stăpâne ale locurilor. Aici, nimic nu se întâmplă în grabă, iar localnici și vizitatori deopotrivă se lasă seduși de ritmul lent al vieții din Egee.

Sursa: AGERPRES