aradon.ro Web analytics


TÎRGOVIŞTE. Surpriza de proporţii, aseară, în oraşul de pe Dâmboviţa: campioanele de la ICIM Univ. Goldiş au reuşit să provoace prima înfrângere liderului autoritar din Divizia A la baschet feminin, CSM Târgovişte.
WASERBURG. Mutarea, fără efectul scontat, pusă la cale de oficialii ICIM Univ Goldiş, prin aducerea lui Givens şi Ciocan, a declanşat isteria în Satu Mare, Suporterii, dar şi o parte dintre jucătoarele pregătite de Dan Fleşeriu au afişat o atitudine indecentă, probabil, pentru că Aradul le-a suflat două trofee în ultimul an.
TÂRGOVIŞTE. La doar 48 de ore după ce au jucat finala CEWL, ediţia 2011-2012, campioanele de la ICIM Univ Goldiş sunt obligate să susţină marţi, ora 18,30, la Târgovişte, un joc restanţă din Divizia A, în faţa liderului autoritar al campionatului. Şi asta, după ce au parcurs, în autocar, peste 2 500 Km în doar patru zile.
Au parcurs 2 000 kilometri cu maşina personală pentru a fi alături de echipa lor favorită, ICIM Univ Goldiş Arad, la Final Four-ul Ligii Europei Centrale din Germania. Vorbim despre Andreea şi Imi Matyaa, o pereche îndrăgostită iremediabil de culorile galben-albastre ale echipei de baschet feminin a Aradului, pentru care nici un sacrificiu nu este imposibil.
ARAD. Conform aşteptărilor, echipa de handbal masculin a Aradului, pregătită de prof. Dan Dumitru, a prins ultimul loc al podiumului de premiere la ediţia a IV-a a Memorialului „Teo Ţucudean”.
SEITIN. Prima echipă care întâmpină mari probleme financiare, în liga a IV-a, este Unirea Şeitin. Codaşa clasamentului, după 19 etape scurse din această ediţie, echipa antrenată de Adrian Cap a rămas fără preşedinte.

Local

Proiectoarele de pe podul hobanat au fost vandalizate
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite. 2

Mapamond

SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.

Mapamond

Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina „este deja o altă țară” față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 1

Local

„Regina și marea”, miercuri seara, la Cinema „Arta”
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.

Local

Ucrainenii anunță: Lucrările la Expresul Arad-Oradea încep în martie
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară. 2

Local

Modernizarea Municipalului intră în etapa a doua
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.

Local

43 de arme deținute ilegal, descoperite în urma perchezițiilor de vineri
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare. 1

Local

Cămătărie și șantaj la Arad: Împrumut de 156.000 de euro, dobânzi de 482.000 de euro.
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție. 5

România

Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.