PRAGA. Deţinătoarea trofeului Ligii Europei Centrale, ICIM Univ Goldiş, merge la victorie în Cehia.
BUCUREŞTI. Medalia din cel mai preţios metal câştigată de Bogdan Popa (CS Municipal) în 2010 cu echipa României la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică n-a fost uitat de mai marii Federaţiei de specialitate.
LIGNANO. Sensei Teo Răduţ are toate motivele să se mândrească de sportivii pe care îi pregăteşte la Shodan Arad. Într-o companie selectă, cu 1400 sportivi din 22 ţări, Shodan a obţinut trei medalii la „mondialele” de karate din Italia.
CHISINEU CRIS. Ca de fiecare dată în ultimii ani, în spiritul sărbătorilor de Crăciun, AS „Kikers” Chişineu Criş, împreună cu Primăria oraşului Chişineu Criş organizează, la data de 10 decembrie a.c., „Cupa de Crăciun” la fotbal în sală, rezervată seniorilor.
ARAD - Cupa României la karate shotokan a poposit, în acest an, în vitrina unui club tânăr, dar bogat în rezultate: CS Tiger Karate Arad!
Oraşul Debrecen a găzduit, recent, al treilea turneu din Campionatul Ungariei la minibaschet, unde micuţele baschetbaliste de la LPS Arad au trecut pe rând de fetele de la DSK Debrecen, scor 120-26 (26-11;37-0;29-15;28-0) şi de cele de la Ziccer, scor 76-24 (18-4;21-7;17-7;20-6).
ARAD. Caravana meciurilor din Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar la baschet, ciclul gimnazial s-a pus astăzi în mişcare.
ARAD. Sfîrşitul de săptămână a programat un maraton fotbalistic la patru grupe de vîrstă.
În această seară, cel mai valoros arbitru de fotbal arădean, Ovidiu Haţegan, îşi mai împlineşte un vis.
ARAD. Pentru a doua oară consecutiv, campioanele de la ICIM au pus pe tabelă un număr format din trei cfre.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5