aradon.ro Web analytics


ŞIRIA. Când a acceptat să preaia Şiriana Şiria mulţi l-au catalogat drept sinucigaş. Vorbim despre antrenorul Mihai Petcuţ, care a venit şi cu norocul la gruparea păstorită de primarul Valentin Bot. Mărturie stă victoria norocoasă din ultima rundă, scor 6-5, cu Banatul Sînicolau Mic, în care gazdele au beneficiat de trei lovituri de la 11 m.
Păuliş. După surpriza de la Tauţ, păulişenii se aşteptau la o victorie facilă în întâlnirea cu una din codaşele Ligii a IV-a arădene. Însă n-a fost aşa, pentru că la riposta hotărâtă a oaspeţilor s-a adăugat lipsa oamenilor de atac în echipa gazdelor.
BUCUREŞTI. Arădencele au câştigat la pas în faţa Sportului şi se pregătesc pentru dubla de la finalul săptămânii.
ARAD. Un campionat întreg, nici o victorie. Mai rar o aemenea contra-performanţă. Şi, totuşi, există o astfel de „oaie neagră” a Superligii Naţionale de rugby.
VLADIMIRESCU. Aceasta este concluzia la care a ajuns Cristi Sculici, omul care se încăpăţânează să creadă în proiectul CS Vladimirescu, sprijinit de o mână de oameni pasionaţi de spotul rege.
SÂNTANA. Într-un singur sens. Aşa a curs jocul diintre Unirea Sântana şi Şoimii Pâncota, cu oapeţii făcând legea pe gazon. Fl. Pavel (min. 28), C. Gîlcă (min.31), Greholea (min. 40), D. Mitu (min. 54) şi Bilan (min. 89) au semnat golurile unei victorii categorice, scor 5-0.
CONSTANŢA. Două cluburi arădene cu secţii de gimnastică aerobică s-au remarcat la Campionatele Naţionale. Cristian Iordan şi Marius Petruse (ambii CSU Aurel Vlaicu) au ocupat locul I, juniori, respectiv, locul IV, seniori.
ARAD. Organizarea de nota zece a finalei C.N. de seniori din 2010, în care rolul de „maestru de ceremonii” l-a jucat Marius Jeberean, i-au determinat pe mai marii Federaţiei Române de judo să răspundă afirmativ solicitării Aradului de a găzdui „naţionalele” Under 17 de anul viitor.
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Handbal (preşedinte Dan Cizmaş), din luna noiembrie, va demara o nouă ediţie a Campionatului Judeţean de handbal rezervat amatorilor.
ARAD. Toate drumurle iubitorilor sportului cu balonul oval din oraşul nostru trebuie să ducă sâmbătă, ora 11, în Sînicolau Mic, la confruntarea CSU Aurel Vlaicu Arad – RCM Timişoara. Din cel puţin două motive.

Mapamond

Rusia susţine că a lovit două nave de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters.

Local

Proiectoarele de pe podul hobanat au fost vandalizate
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite. 5

Mapamond

SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.

Mapamond

Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina „este deja o altă țară” față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 1

Local

„Regina și marea”, miercuri seara, la Cinema „Arta”
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.

Local

Ucrainenii anunță: Lucrările la Expresul Arad-Oradea încep în martie
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară. 2

Local

Modernizarea Municipalului intră în etapa a doua
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.

Local

43 de arme deținute ilegal, descoperite în urma perchezițiilor de vineri
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare. 1

Local

Cămătărie și șantaj la Arad: Împrumut de 156.000 de euro, dobânzi de 482.000 de euro.
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.