LILLE. Emoţiile şi-au pus amprenta, l-au învins. Asta crede antrenorul Ionel Oprea despre elevul său de la CS Municipal Arad, Alexandru Rohian, care n-a izbutit să prindă finala probei de aruncarea a greutăţii din cadrul Campionatului Mondial de atletism rezervat cadeţilor, care a avut loc în Franţa.
ARAD. Talerista vrea să îşi asigure, precum Daniela Dodean, calificarea la Jocurile Olimpice.
ARAD. A 12-ediţie a „Memorialului Sorin Lobonţ”, manifestare organizată de CS Voinţa Arad, CS UTA & Tenis Profi, cu sprijinul DJTS Arad, a avut loc sâmbătă. Întrecerea a fost rezervată kaiaciştilor activi dar şi celor care au activat în sportul arădean de-a lungul timpului.
ARAD.Naţionala de baschet cadete prepară, în oraşul nostru, divizia secundă a „europenelor”.
ARAD. Povidiu Haţegan este proaspăt promovat în a treia categorie valorică a arbitrilor UEFA.
ARAD. Izbânda din Slovacia, împotriva lui Galanta Kids, le-a redat încrederea în propriile forţe. Vorbim despre pugiliştii de la Motorul Silva Lazăr, care speră, din nou, la calificarea în careul de aşi al Ligii Europene Boxing One.
SEMLAC. Chestionat în privinţa deciziei atacantului Codrin Peii, de a renunţa la UTA după o singură şedinţă de antrenament, tehnicianulo Semlecanei Semlac, Florin Moţ, a pus punctul pe „i”:
BUFTEA. Grupa 1998 de la CS Atletico Arad a devenit vicecampioană naţională de juniori D.
BUCUREŞTI. Un titlu naţional (grupa 2000) şi două medalii de argint (grupele 1996 şi 1998). Acesta este bilanţul obţinut de CS Atletico Arad în finalele Campionatului Naţional de juniori, ediţia 2010-2011.
ARAD. Vânătoare de jucătoare autohtone, studierea CV-urilor baschetbalistelor străine propuse de diverşi impresari, asigurarea condiţiilor de pregătire loturilor naţionale prezente în Arad, o multitudine de probleme administrative, astfel arată „vacanţa” managerului ICIM Univ Goldiş, Marcel Urban.
UT Arad
Sunt mai puțini ca altădată! Doi dintre ei sunt rezerve la Mihalcea, iar unul e portar.
Local
Două cazuri de gripă au fost diagnosticate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde 93 de pacienți au ajuns în ultima săptămână cu afecțiuni respiratorii. Cei mai mulți dintre pacienții care au necesitat internare sunt copii. La nivelul județului, numărul îmbolnăvirilor este în creștere.
Local
Doi bărbați ar fi fost agresați, luni seara, în halta de mișcare din Secusigiu. Polițiștii au identificat trei tineri, dintre care doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Advertorial
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.
Mapamond
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
Local
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.