Încurajate din tribună de directoarea Mihaela Biriş, fetele de la B.C. ICIM au transpirat din greu pentru cel de-al doilea succes consecutiv din faza secundă a campionatului intern.
Neobişnuiţi cu pregătirea adevărată, impusă de noul antrenor Feri Tisza, jucătorii Gloriei n-au putut „sta-n ghete” în amicalul de sâmbătă, contra „lanternei” Seriei de Vest a eşalonului secund, Fortuna Covaci.
Cu ambii portari din lot, Irimia şi Deffert, indisponibili, Adi Abrudean, antrenorul CS Ineu a apelat la ajutorul oficialilor Gloriei Arad, pentru un golkeaper de împrumut în amicalul susţinut, sâmbătă după-amiază, pe sinteticul de pe Şega, împotriva „luceferilor” din Oradea. A fost 2-1, pentru ineuani Gherghel reuşind o dublă.
Pe un teren mocirlos, în care jucătorii se străduiau să-şi menţină echilibrul, Naţional Sebiş şi FC Bihor II au terminat la egalitate, scor 1-1.
Pe un teren acoperit de zăpadă, studenţii de la CSU „Vasile Goldiş” au reuşit să câştige, amicalul cu FC Bihor, echipă care le-a semnat sentinţa retrogradării în sezonul trecut.
În atenţia membrilor afiliaţi ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad
Este poziţia pe care o ocupă arădeanca Daniela Dodean în clasamentul european de tenis de masă al senioarelor, întocmit de Federaţia Internaţională de specialitate şi actualizat pe 3 ianuarie 2010.
MEXICO CITY - Alături de sârbul Obradovic, Marius Copil (402 ATP) a ajuns până în semifinala probei de dublu a futures-ului de la Mexico City, dotat cu premii în valoare totală de 15.000 de dolari.
ARAD - Reprezentanţii grupării au obţinut deja succese notabile într-o serie de întreceri cu caracter internaţional.
ARAD - În etapa a 5-a a Campionatului Naţional de tir, desfăşurată la poligonul „Sorin Babii” din oraşul nostru, au urcat pe podium mai mulţi pistolari ai CSM Arad:
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
2
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele:
Local
Singurul candidat la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Arad a fost invalidat încă de la prima probă.
Local
O pacientă de 70 de ani, diagnosticată cu litiază coledociană, a beneficiat de intervenția cu numărul 100 efectuată în sala de endoscopie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Procedura a decurs fără complicații, iar femeia urmează să fie externată în zilele următoare.