Încet, dar sigur, CS Ineu redevine gruparea serioasă, competitivă, din sezonul trecut, echipă care a ajuns să dispute barajul de promovare în Liga II.
Trei centrali şi un asistent din corpul arbitrilor arădeni au fost delegaţi în runda de vineri din Liga III.
Cu arădenii Flavius Cuedan (Gloria) şi Roberto Bodea (UTA), naţionala de fotbal a României Under 16 participă, în aceste zile, la Syreska Cup, în Polonia.
Zi importantă pentru managerul Box Club UVVG Arad, Adolf Ivanovici şi rectorul Universităţii de Vest Vasile Goldiş,Aurel Ardelean.
După o scurtă, dar binemeritată vacanţa, karatiştii de la Dragonul Arad, instruiţi de sensei Marius Gyenge, 2 Dan, revin pe tatami, cu o demonstraţie de măiestrie sportivă, sâmbătă, ora 18, în cadrul manifestărilor ocazionate de Zilele oraşului Sântana.
35 cluburi din cinci ţări şi 425 sportivi s-au adunat la startul unui puternic turneu internaţional de judo din Ungaria.
În conformitate cu noile prevederi impuse de FRF, din sezonul 2010/2011, toate cluburile de Liga III vor fi obligate să participe în campionatele de juniori republicani A, B şi C.
Şcoala Federală de Antrenori, prin Comisia tehnică a AJF Arad, coordonată de Gigi Cameniţă, organizează pe 6-7 septembrie un curs de perfecţionare pentru antrenorii posesori de licenţe A şi B UEFA şi cei care lucrează în centrele juvenile.
Anita Meszaros şi Eniko Tarţa vor rata ultima parte a pregătirilor pentru noul sezon alături de echipa de club, B.C. ICIM Arad.
ARAD - Pentru a pregăti, aşa cum se cuvine, noua ediţie a ligii secunde, Handbal Club Arad continuă seria verificărilor.
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Local
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
Local
Arădenii care au nevoie de analize medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se pot programa în continuare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru luna noiembrie mai sunt locuri disponibile, iar recoltările se fac inclusiv sâmbăta.
Local
Hidrologii au emis, vineri, un Cod portocaliu și un Cod galben de viituri pentru râuri din 13 județe, valabile până sâmbătă la prânz.