aradon.ro Web analytics


Chiar dacă „pionul” principal al proiectului de restructurare al Centrului de copii şi juniori de la FCM UTA, Alexandru Meszar, lipseşte din localitate, fiind plecat într-un concediu planificat înaintea implicării sale în viaţa clubului fanion al Aradului, factorii de decizie, impulsionaţi şi de CLM Arad caută soluţii de deblocare a situaţiei explozive.
ARAD - Arădeanca Anela Freer s-a clasat pe locul 1 la „internaţionalele” de tenis de câmp de la Mamaia, rezervate veteranilor, în cadrul categoriei +40 de ani.
Heiligenkreuz - Echipa de fotbalişti născuţi în anul 1997, aparţinând clubului Atletico, alcătuită din cei 14 câştigători ai titlului naţional la juniori E, efectuează un stagiu de pregătire şi jocuri în localitatea Heiligenkreuz din Austria.
Arădeanul Marius Copil a fost eliminat în primul tur al turneului de la Braşov. El a jucat contra lui Paolo Santos şi s-a declarat învins după două seturi, scor 3-6, 1-6 în favoarea lusitanului.
Bari. Fundaşul central al Gloriei Arad, Ciprian Ştreangă, a plecat ieri în Italia, pentru a susţine probe de joc la formaţia de Serie A, AS Bari. În această vară, pentru câteva zile, Ştreangă a fost sub comanda lui Ionuţ Popa la UTA, dar a rămas la Gloria în urma unor neînţelegeri.
Arad. Fostul portar al lui ACU Arad şi al naţionalei de juniori născuţi în 1987, Daniel Mutu, a ajuns tocmai în judeţul Tulcea la Săgeata Stejaru, grupare antrenată de Aurel Şunda. Ultima echipă la care a evoluat Mutu a fost CFR Timişoara, grupare pe care a părăsit-o în această vară.
După două săptămâni în care doar jucătoarele autohtone s-au pregătit sub comanda antrenorului grec, Yoannis Diamantakos, de astăzi, în programul B.C. ICIM Arad vor intra şi primele straniere.
Debut cu dreptul în noul sezon pentru poloiştii de la CS AMEFA Arad. Chiar dacă a pierdut câţiva jucători de mare viitor, gruparea pregătită de Cristi Cosma - întărită cu veteranul de 37 ani, Marcel Haşaş - şi-a atins obiectivul, calificarea la turneul final al Cupei României, Bucureşti, 2-4 octombrie.
La solicitarea mai multor cluburi din eşaloanele doi şi trei, Federaţia Română de Fotbal a decis să prelungească perioada de transferuri cu încă zece zile.

Local

Stații de autobuz noi pe drumurile din nord
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.

Local

6.000 de mașini în 14 ore, spre Șofronea-Curtici
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.

Local

Tribunalul Arad trece pe ECRIS 5
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.

Local

Ambulatoriul de la Județean, vizat de controale
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.

Local

Spitalul Județean Arad mai are locuri disponibile pentru analize de laborator decontate, în luna noiembrie
Arădenii care au nevoie de analize medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se pot programa în continuare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru luna noiembrie mai sunt locuri disponibile, iar recoltările se fac inclusiv sâmbăta.

UT Arad

Tudor Guțilă: „Nu e adevărat că am preluat UTA. Suntem în negocieri”!

ARADON Sport local

Alesia Sferlea se pregăteşte de „mondiale”

Local

Cod portocaliu și Cod galben de inundații pe râuri din 13 județe
Hidrologii au emis, vineri, un Cod portocaliu și un Cod galben de viituri pentru râuri din 13 județe, valabile până sâmbătă la prânz.

ARADON Sport local

Un loc la Memorialul „Dobolyi Aladar”

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.