(Şi) Cu implicarea financiară a fostului finanţator la UTA, Sandu Ion, patronul firmei PAB, Aradul ar putea găzdui, anul viitor, un turneu de tenis de câmp dotat cu premii în valoare totală de 35 000 dolari. În acest sens, au început demersurile pe lângă forul internaţional, pentru găsirea unui loc în calendar turneului din Arad.
ARAD - Găzduită de arena în aer liber Motorul din Aradul Nou, a doua ediţie a Cupei Riviera la box a fost adjudecată de clubul arădean, Box Club UVVG, care a obţinut patru succese.
Cătălin Puia a devenit cel mai tânăr antrenor din eşalonul patru. Performanţa obţinută cu juniorii echipei Unirea Sântana la C.N. al campioanelor judeţene de Liga IV, i-au determinat pe oficialii grupării să-i dea credit (şi) pe banca seniorilor. Acesta a debutat cu dreptul, folosind şi cinci jucători din echipa de juniori.
ARAD - Trofeul „Ion Ţiriac” are un câştigător inedit: croatul Kristijan Mesaros, urcat din calificări. După ce a răpus doi favoriţi, anume pe Mlendea şi Ioniţă, tânărul tenisman a câştigat lejer şi în semifinale, cu 6-2, 6-0, contra lui Paul Puşcaşu.
Gazdele au debutat cu dreptul, învingând cu 2-1 (marcatori: Muntean şi C. Popa, respectiv, Ardelean, reuşita de trei puncte fiind contestată de oaspeţi pe motiv de fault la portar.
A. Gligor şi Ţucudean au punctat pentru Gloria Arad, în remiza, scor 2-2, cu CFR Timişoara, ultima repetiţie a tramvaiştilor, înaintea startului Ligii a III-a la fotbal. Pentru combinata Gloria-Atletico urmează, marţi, meciul de Cupă, cu FC II Timişoara, pentru ca vineri, în prima etapă, Radu Anca et company să se deplaseze la Sânnicilaul Mare.
Pentru nou-promovata în Liga III, Naţional Sebiş, urmează o săptămână „de foc”. Luni, Dan Oprescu este prezent la Bucureşti, pentru ultimele legitimări, pentru ca marţi sebişenii să întâlnească Bihorul Beiuş, în etapa a doua a Cupei României. În fine, vineri, tot pe teren propriu, urmează debutul de campionat, în compania echipei Calor Timişoara.
În schimbul a 135 lei, oricare suporter ineuan are un loc asigurat în tribuna oficială la meciurile din sezonul 2008/2009. La peluze, abonamentul costă doar 50 lei, clubul zărăndan mizând pe 250 de suporteri fideli.
La debutul în Liga IV, FC Sânleani a avut ghinionul de a întâlni o echipă experimentată, una din pretendentele la promovare, Şoimii CNM Pâncota. Experienţa trupei lui Marius Bâc şi-a spus cuvântul, oaspeţii impunându-se, scor 5-0, prin golurile marcate de: Rus-2,Filipaş, Szelellky şi Goldiş.
Mapamond
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
ARADON Sport local
Într-o rundă în care era rost de 9 puncte, doar Unirea Sântana a câştigat.
Ştiri sportive
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
2
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
4
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1