Antrenorul-coordonator al selecţionatei de box a Transilvaniei, pentru seniori, Adolf Ivanovici (Box Club UVVG Arad) va fi prezent mâine la sediul Federaţiei de specialitate, pentru a participa la tragerea la sorţi a programului C.N. pe echipe formate pe zone geografice.
Cu zece zile înaintea startului de sezon, nou-promovata în eşalonul doi al fotbalului românesc, CSU Vasile Goldiş Arad, se prezintă în faţa presei. Întâlnirea este programată marţi, ora 14, în Aula „Ştefan Cicio Pop” a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Profitând de destrămarea „proiectului Stupar” de la Sânnicolaul Mare, oficialii CS Ineu i-au făcut o nouă ofertă jucătorului Florin Turcan. Acesta a acceptat-o, urmând să îmbrace în viitorul sezon tricoul divizionarei C.
Deşi oficialii grupării Voinţa Mailat spun că jucătorul Budur a semnat pe cinci ani cu gruparea lui Popa Ilie şi riscă o suspendare de doi ani, fostul junior al UTA-ei se pregăteşte alături de o altă grupare de Liga IV, Regal Horia, în speranţa soluţionării litigiului în favoarea sa.
Juniorul utist Alin Botiş (n. 1992), însoţit de Lucian Tetileanu, şeful Centrului de copii şi juniori de la FCM UTA, din postura de coordonator al lotului naţional de fotbal Under 16, au plecat în Japonia, pentru a participa la un veritabil mini-campionat mondial la care participă 24 de naţiuni de pe toate continentele.
ARAD - Tenisul de înaltă clasă nu va părăsi Aradul, în această săptămână având loc turneul masculin cu numărul 15 din cadrul Circuitului Internaţional al României (CIT).
ARAD - Laura Andrei şi Diana Enache au câştigat proba de dublu a „Năstase Trophy Arad 2008”, impunându-se în finală, 3-6, 6-2, 10-6 în faţa cuplului Dabija/Mitu.
ARAD - Tenismana maghiară Palma Kiraly a câştigat a cincea ediţie a Trofeului arădean „Ilie Năstase”.
ARAD - Deşi au doar 8-9 ani, sunt talentaţi şi dornici de a călca pe urmele lui Chivu şi Mutu. Au deja câteva clasări pe podium la activ: loc II, Cupa Cotta 2008; loc III, Budapesta 2006; loc I, Oroszhaza 2006, loc III, Bekescsaba 2007.
ARAD - Pentru a testa câţiva juniori veniţi în probe şi a căuta formula de echipă ideală, în perspectiva unei comportări onorabile în eşalonul doi al fotbalului românesc, CSU VasileGoldiş Arad a disputat două amicale în tot atâtea zile.
Mapamond
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
ARADON Sport local
Într-o rundă în care era rost de 9 puncte, doar Unirea Sântana a câştigat.
Ştiri sportive
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
2
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
4
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1