Mapamond
Rusia a lansat marţi o misiune formată din doi cosmonauţi ruşi şi un astronaut american către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) de pe cosmodromul din Kazahstan, reluând astfel lansările cu echipaj uman de pe o rampă reparată recent, lansare realizată în prezenţa şefilor NASA şi Roscosmos, informează Reuters.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat marți, pe rețeaua sa Truth Social, că renunță la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz, înlocuind-o cu acorduri de comerț și investiții cu statele din Golf, transmit AFP și Reuters.
Evenimente
ARAD. Filmul „Înainte de apus” („Before Sunset”), regizat de Richard Linklater și avându-l în rolul principal pe Ethan Hawke, va fi proiectat în grădina de vară a Cinematografului „Arta” din Arad.
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină, marți după-amiaza, în jurul orei 17:30, la um accident rutier în care a fost implicat un autoturism, la ieșirea din Chișineu-Criș spre localitatea Zerind.
Local
Lucrările la viitorul Centru de îngrijiri paliative al Arhiepiscopiei Aradului încep pe 15 iulie. Investiția de peste 40 de milioane de lei în clădirea istorică o va transforma dintr-o ruină într-un centru de îngrijiri paliative.
Local
ARF anunță că a fost semnat un contract care vizează implementarea trenurilor de mers cadențat.
Local
Consiliul Județean anunță că sprijină reabilitarea sistemului de irigații din zona Fântânele – Șagu.