DEBRECEN. „Sufletul” sportului cu mănuşi din oraşul nostru, Ruben Stoia, coordonatorul Academiei de box ce-i poartă numele, a avut prima ieşire internaţională cu micuţii sportivi pe care îi pregăteşte la sala Motorul din Aradul Nou. Iar aceştia au impresionat pe ringul din Ungaria, impunându-se într-o manieră entuziasmantă. Este vorba despre: Daniel Otvoş, Florin Otvoş şi David Otvoş, cu o menţiune în plus pentru cel din urmă, felicitat de organizatorii maghiari pentru prestaţia dintre corzi.
PLOIEŞTI. Cei mai buni 60 de gimnaşti au participat, recent, la Campionatul Naţional Individual Open la gimnastică artistică și Campionatul Naţional al Reprezentativelor de Club. Aradul a fost reprezentat de sportivii de lot naţional Adelin Kotrong şi Iulia Berar. Primul a cucerit medalia de argint în finala probei de sărituri, cu un punctaj total de 13.884, imediat după Marian Drăgulescu. Kotrong, pregătit de profesorul Eugen Căţean, a mai fost în finalele de la sol, locul 4 şi bară fixă, locul 6, clasându-se pe poziţia a 7-a în concursul individual compus.
Asociația Proactivi pentru Viitor, coordonată de campionul României la maraton, Sorin Mîneran, prepară, în aceste zile, un nou eveniment sportiv adresat alergătorilor amatori şi nu numai. Vorbim despre Crosul Cetăţilor, manifestare susţinută de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, şi Primăria Şiria.
ARAD. Noul antrenor al echipei de fotbal feminin AC Piroş Security, Florin Bugar, este şi selecţionerul lotului naţional Under 19. Impresionat de calităţile jucătoarei Melisa Olariu, tehnicianul a convocat-o pentru jocurile din cadrul preliminariilor Campionatului European Under 20, al cărui turneu final are loc în vara anului viitor în Georgia.
Mapamond
Trump anunță că SUA vor ajuta navele blocate în Strâmtoarea Ormuz după ce un petrolier a fost atacat
Președintele american, Donald Trump, a declarat că Statele Unite vor începe să ajute începând de luni la eliberarea navelor blocate în Golf din cauza războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului, după ce un petrolier a raportat că a fost lovit de proiectile necunoscute în Strâmtoarea Ormuz, relatează Reuters.
Mapamond
Un petrolier a fost lovit de „proiectile necunoscute” în strâmtoarea Ormuz în largul Emiratelor Arabe Unite, fără a se înregistra victime, a raportat luni agenția britanică de securitate maritimă UKMTO, notează AFP.
Ştiri sportive
Cristian Chivu a câștigat primul său titlu ca antrenor, cu Inter Milano, duminică seara, după ce echipa nerazzurra a învins-o pe Parma cu scorul de 2-0, pe San Siro, în etapa a 35-a a primei ligi italiene de fotbal.
Local
Interviu cu primarul Aradului