Rezultatele sunt „cartea de vizită” a oricărui antrenor. Iar atunci când acestea lipsesc, intervin despărţirile. Precum în cazul tehnicianului echipei de baschet femnin a Aradului, Dejan Mudresa. Tehnicianul sârb și FCC Baschet Arad au ajuns, miercuri seară, la un acord privind rezilierea, pe cale amiabilă, a relațiilor contractuale valabile pentru sezonul 2019-2020. Eșecul de pe teren propriu, cu U Cluj, scor 62-64, înregistrat în ultima etapă de campionat, i-a fost fatal.
Confruntată cu probleme de lot, HC Beldiman a cedat clar în deplasarea susținută la Timișoara, scor 26-42 (9-20) cu tineretul de la CNOPJ. Mâine, de la ora 18, echipa arădeană - clasată pe locul 6 în seria D a ligii secunde la handbal - va evolua la Sânnicolau Mare (locul 4), în cadrul etapei a opta, prima a returului I.
CS Pro Volei Arad și CSM Suceava se înfruntă, sâmbătă, în derby-ul seriei de vest a ligii secunde de volei masculin. 11 e ora de start a meciului programat la Școala Gimnazială ,,Aron Cotruș”. Cele două formații au punctaj maxim, cu două victorii din două meciuri, cu mențiunea că ambele au avut câte o rundă liberă, ca urmare a retragerii din competiție a grupării din Zalău. Băieții lui Radu Sabău și Marius Mascovits au aspirații ceva mai mari în acest sezon, iar o calificare la turneul final nu mai e un obiectiv atât de îndepărtat.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5