ŞEITIN. Cu Iuliu Morar în rol de organizator, cu sprijinul Primăriei Șeitin (primar Mircea Totorean), echipa de fotbal old-boys din localitate a întâlnit o selecţionată a observatorilor AJF Arad, din care au lipsit mai mulţi jucători. Mai tineri, şeitinenii s-au impus, la final, scor 11-9, egalitatea fiind consemnată la repriza a treia, continuată la Căminul Cultural.
Cuplul român de tenis Simona Halep/Marius Copil a învins, sâmbătă, într-un meci demonstrativ de dublu mixt, perechea Daniela Hantuchova (Slovacia)/Fabio Fognini (Italia), în cadrul Sports Festival, de la Cluj-Napoca. Perechea română a câştigat cu 9-3, iar în partidele de simplu, Simona Halep a învins-o pe Daniela Hantuchova (4-1) şi Marius Copil a câştigat meciul cu Fabio Fognini (4-2).
ARADON Sport local
Sute de copii s-au bucurat de fotbal, la ultima competiție a primăverii pe malul Crișului Alb.
Local
Peste 400 de arădeni urmează cursurile învățământului postliceal sanitar, urmând să urmeze mai mult decât o profesie, o misiune divină de a-i ajuta pe cei bolanvi.
Local
Festivitatea de premiere a concursului internațional de creație literară organizat de Cenaclul literar ,,Luceafărul”.
Local
Proprietarii locuințelor construite înainte de 1990 pot obține mai ușor terenurile aferente, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 48/2026, ce simplifică procedura și deblochează dosarele rămase în așteptare, în ultimul an.
3