Runda cu numărul 24 în Liga Desavoia, cel mai puternic campionat de mini-fotbal pe teren artificial dedicat amatorilor din judeţul nostru, a adus rezultate (im)previzibile, care au complicat lupta la vârf în cele trei ligi. Cel mai interesant duel este pentru stabilirea campioanei, Premiere şi Luciano fiind la egalitate de puncte cu zece etape înainte de final.
Weekend încărcat pentru voleiul din Nădlac, două dintre echipele pregătite de prof. Dorin Vărșăndan susținând ultimele meciuri din prima fază, la categoria minivolei și cadete. „Cele mai mici voleibaliste ale clubului nostru, CS Victoria Nădlac, termină seria de vest pe locul trei, după un parcurs frumos, la prima participare în campionatul național”, afirmă prof. Vărșăndan.
3 grupe au fost formate în faza județeană a Olimpiadei Gimnaziilor la handbal feminin, meciurile celor 17 echipe urmând a avea loc joi, 28 februarie, de la ora 9.00 la Șiria, Lipova și în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Regina Maria” (Generală 12). Prima clasată va obține calificarea la faza finală, programată în 14 martie, la Arad.
Local
Județul Arad ar urma să fie „înghițit” de Timiș, iar comunele sub 3.000 de locuitori și orașele sub 15.000 să se comaseze.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.