ARAD. Săptămâna trecută anunţam că un număr de 17 echipe cu datorii la forul fotbalistic judeţean au fost somate să ajungă „la zero”. Doar patru dintre acestea – CS Ineu, Academia Brosovszky, Avântul Târnova şi Semlecana Semlac – au respectat hotărârea Comisiei de Disciplină a AJF Arad, achitând restanţele financiare.
România va participa cu un lot de 12 sportivi la Campionatele Europene de cros de la Tilburg (Olanda), din 9 decembrie, trei dintre emisari fiind reprezentanți ai CS Universitatea Arad. Roxana Elisabeta Bîrcă, Cristina Simion și Nicolae Coman, toți cu dublă legitimare la Steaua București, vor încerca o clasare cât mai onorabilă la senioare, respectiv Under 23.
UT Arad
Adrian Mihalcea vrea trei puncte cu Sepsi OSK, pentru a face uitată evoluția cu Farul.
Local
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad anunță organizarea unei excursii mult aşteptate de membrii săi, pe plaiurile minunate ale Maramureșului.
Mapamond
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a acuzat Washingtonul că amplifică tensiunile regionale prin exerciții militare frecvente și a avertizat că Phenianul ar putea oferi un răspuns „mai ofensiv”, potrivit unui comunicat publicat vineri de o instituție de presă de stat, relatează AFP.
România
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, consideră că România este mai aproape de alegeri anticipate după nominalizarea lui Siegfried Mureșan de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 17-09-2026 sunt următoarele:
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță că a luat act cu „surprindere și dezamăgire” de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României.